Categorii [???]
O întâlnire care nu a mai avut loc
(9 votes, average: 1 out of 1)
Loading ...- Vii să vezi mortul?
Încă nu se lăsase de tot întunericul, singura lumină aprinsă era doar la parterul blocului de vizavi. Ionuţ surâde prosteşte în timp ce îmi pune întrebarea. Am crescut împreună, dar suntem doi copii cum nu se poate mai diferiţi. Cu figura lui oacheşă, de sălbatic, e capul răutăţilor, villain-ul blocului, sau mai degrabă trickster-ul, suntem încă dincolo de bine şi rău. Dar asta nu e din vina lui Ionoţ, cum îl strigă maică-sa, fugind seara după el, o ţaţă tare dezagreabilă, cu o căpăţână năpădită de păr creţ şi cenuşiu, mai puţin în creştet, unde are o poieniţă. Sora lui vitregă nu-i mai prejos, e o huidumă cu faimă de bătăuşă, a transformat uscătoria blocului într-o sală de forţă, tapetând-o cu postere reprezentând mutanţi lipsiţi de simţul proporţiei. Nu-i de mirare că, prins la mijloc, taică-su joacă rolul figurantului şters, resemnat. E urât, seamănă cu piticul imprimat pe un ştergar vechi pe care îl aveam mai demult în bucătărie. Ionuţ îl moşteneşte în privinţa asta. Dar îl doare în fund, e un rebel precoce. Arătătorul retezat îi dă un bonus charismei sale dubioase. Aşa se întâmplă când bagi degeţelul în timp ce maică-ta trece carnea prin maşina de tocat. Nu cred că au mai mâncat chiftele în seara aia.
Aşadar…
- Vii să vezi mortul?
Mortul? Cuvântul îl mai auzisem, dar niciodată în viaţa mea de copil cuminte nu fusesem pus faţă în faţă cu posibilităţile sale nebănuite. În orice caz, întrebarea nu a venit pe un ton dispreţuitor, cu superioritatea pe care o au unii copii care cred că ştiu ceva în plus. Un secret. Nu era o provocare. Entuziasmul lui Ionuţ avea un aer duios, aproape părintesc. Voia să-mi arate ceva nemaivăzut, fără să facă prea mult caz de asta. Mortul.
- Hai! Nu-ţi face nimic, are ochii închişi, aşa…
Şi face o figură stupidă, cu ochii strânşi şi gura uşor deformată la colţuri. Atunci am înţeles de ce e lumina aprinsă la blocul vecin şi de ce e atâta lume afară. Mi-e teamă. Nu ştiu ce să-i răspund lui Ionuţ. Mă uit în jur, încerc să nu mă gândesc la asta. Îmi amintesc de cărăbuşi, cum veneau în seri ca aceasta. Cum mai alergam după ei, întrecându-ne să prindem cât mai mulţi! Doar când era noapte de-a binelea şi nu îi mai puteam distinge în întuneric ne înduram să urcăm în casă. Eu nu le dădeam drumul, îi luam cu mine. Le simţeam picioruşele cum îmi gâdilă palmele, în timp ce urcam scările. Mama îmi căuta cutioare goale de chibirturi. Îi închideam acolo, ca nu cumva să scape. Mă mai jucam puţin cu ei, scoteau un bâzâit foarte ciudat în micile lor adăposturi. Apoi mă lua somnul. De fiecare dată plângeam dimineaţa, găsindu-i nemişcaţi. Morţi, în singurătatea lor lipsită de aer.
Mâna lui cu patru degete mă apucă nerăbdătoare de braţ. Gata, să mergem. Mă uit pentru ultima oară în jur, caut în ochii fratelui meu aprobarea. Cunosc privirea asta. “Faci ce vrei, da’ te spun lu’ mama”. Mă smucesc subit şi fug în casă.
Data publicarii : 27 Nov 07
Categorie articol : Etapa 3, Concurs 2
Popularity: 1% [?]
Blogul autorului : http://www.hippogryph.wordpress.com
Yahoo Messenger : horia_simu
Profil personal : Hippogryph
touching… one vote from me
(Raporteaza comentariu)
foarte descriptiv şi atmosferic. îmi place mult stilul, sper că nu-i decât o părticică din ceva mai mare
baftă.
(Raporteaza comentariu)
mă bucur că v-a plăcut. să trăiţi!
(Raporteaza comentariu)