Categorii [???]
Trăim într-o ţară de c***t
(8 votes, average: 1 out of 1)
Loading ...Sigur, de câte ori n-am auzit chestia asta? De câte ori n-am repetat-o chiar noi înşine, maşinal, convinşi fiind de cât de adevărată e faza? Asta şi cu “trăim în România iar asta ne ocupă tot timpul”. Şi mă rog, variaţiuni pe aceste teme. De câte ori n-am folosit, în mintea noastră cel puţin, asta ca scuză? Hai băi, în ţara asta de c***t n-ai cum să rezolvi nimic ca lumea. Şi uite-aşa ne-a intrat în reflex atitudinea asta, vorba asta; încet încet am ajuns nici să nu ne mai dăm toată silinţa în a întreprinde ceva, convinşi fiind că oricum n-avem nici o şansă din capul locului. În ţara asta băi? Hai fii serios. Şi uite cum credinţa că România este ultimul colţ de lume unde ai vrea să te naşti a prins rădăcini atât de adânci în conştiinţa noastră de popor încât putem la fel de bine s-o numim trăsătură definitorie. Urâm ţara în care ne-am născut pentru că nu este o Italia, o Spania, o orice altceva unde ni se pare nouă că viaţa e mai frumoasă, mai uşoară, mai plină de împliniri. Aş merge chiar într-atât de departe încât să spun că urâm România pentru că încă mai trebuie să ne luptăm pentru a reuşi ceva. Chiar dacă vrem să ne afirmăm în afara ţării, urâm România pentru că nu ne-am născut din capul locului altundeva.
Aşa închidem noi ochii, impunându-ne parcă să nu mai vedem nimic frumos în ceea ce ne înconjoară, să nu mai receptăm nici unul din lucrurile alea mici care ne-ar face viaţa mai frumoasă, repetându-ne la infinit că la noi în România viaţa nu merită trăită, că suntem o ţară de hoţi şi de manelişti, un popor de babe senile care votează cu Iliescu, o naţie de habotnici care au mai mare încredere în Biserică chiar şi decât în ei înşişi. Pierdem astfel din vedere că există atât de multe aspecte pe care poate nici nu le băgăm în seamă la cât de minuscule par, dar care totuşi ne fac nouă viaţa de români mai suportabilă, sau poate chiar mai faină.
Dacă n-aş fi fost român n-aş fi avut nici cea mai vagă idee despre cât de bună poate fi o ceaşcă de ciocolată caldă în Green când afară sunt -20 de grade iar eu stau la cald şi joc cărţi cu cei mai buni prieteni ai mei, pe care de asemenea nu i-aş fi cunoscut. Ca să nu mai spun că n-aş fi avut habar cât de dureros e să vezi acelaşi Green transformându-se, sub ochii tăi, în magazin de haine italieneşti. N-aş fi ştiut cât de tulburător poate fi un cer de toamnă cu frunze căzând în parcul Circului, la fel cum n-aş fi avut idee cât de apăsătoare poate fi o plimbare pe malul Herăstrăului într-o după-amiază al naibii de ceţoasă de februarie, când totul e tăcut şi difuz şi pierdut într-o lumină gri pe care o simţi cu picuri mărunţi şi reci pe piele. N-aş fi aflat că cerul perfect se vede de pe o căpiţă de fân din Căpâlna de Jos într-o noapte caldă de iunie. Aş fi avut şanse minime să ştiu ce-s alea sarmale, dar şanse nule să aflu exact cât de bune sunt sarmalele pe care le face mătuşa mea. Despre citit Topîrceanu, Eminescu, Nichita sau Arghezi în original iar nu se poate pune problema. Iar lui Sorescu dacă-l scoţi din limba română îi masacrezi parcă tot farmecul de oltean. Şi dacă tot suntem aici, habar n-aş fi avut că Radu Beligan sau Olga Tudorache sunt nişte actori monumentali.
Poate că despre Negură Bunget aş fi auzit, ba poate chiar i-aş fi văzut live ceva mai des. Însă nu pot spune la fel despre Urma, de exemplu. Cât despre şansele de a-i fi văzut pe Kumm în concert aniversar, de gală, la Opera din Bucureşti, sau într-o ambianţă intimă de vin fiert cu scorţişoară în Clubul Ţăranului alături de cea mai bestială tipă ever… iarăşi, zero. Se înţelege de la sine că excludem din start pe Pasărea Colibri, Ioan Gyuri Pascu, Andrieş, Vintilă, Alifantis, Sterian… chiar şi pe Phoenix. Şi atunci? Să nu fredonez eu “te rog pe tine, umbră, să redevii fiinţă” în nopţi abisale de noiembrie? Să nu cânt împreună cu prietenii “unde-s pistoalele, unde-s pumnalele, caii şi flintele haiducilor?” în trenul spre Sibiu? Şi să nu mă gândesc eu la Noros Cecer pe trenul spre mare?
Ciudat cât de multe lucruri fără de care nu mă văd trăind. Fără de care nu mă văd eu.
Data publicarii : 27 Nov 07
Categorie articol : Etapa 3, Concurs 2
Popularity: 2% [?]
Blogul autorului : http://kozminovici.nimic.org
Yahoo Messenger :
Profil personal : Prajitorul din Oz
[…] şi ultima etapă a concursului bloggerilor. Vedeţi articolul, votaţi-l şi lăsaţi un comment aici. Mersi
[…]
(Raporteaza comentariu)
ar fi fost altele, te nasteai in Italia il citeai pe Dante in original, te nasteai in Germania il citeai pe Goethe sau pe Rilke, si tot asa. Dar trecand peste asta ai mare dreptate, e absurd sa urasti Romania cat timp te identifici cu modul de viata de aici si cu valorile ei. Votat. Bafta.
(Raporteaza comentariu)
mi-a plăcut, mă săturasem de toţi Gică Contra
(Raporteaza comentariu)
Bun, avem lucruri frumoase. Frumoase vazute prin prisma gusturilor personale si in functie de personalitate. Dar ce bun daca aceste lucruri sunt calcate in picioare? Din pacate, “Romania e o tara de cacat” nu este o afirmatie pe care o facem masinal, e ceva ce exprimam din necesitate. Avem lucruri frumoase si te gandesti ca daca te imbolnavesti (un pic mai rau) s-ar putea sa nu ai parte sa te bucuri de acele lucruri pentru ca nu avem spitale, nici justitie nu avem. Nu-ti vine sa exclami titlul articolului tau?
(Raporteaza comentariu)
green fiind, dupa nume, o chestie TIPIC romaneasca. nu-i asa?
romania ar putea fi o tara ok. dar nationalismul extremist si anti-capitalismul (ambele manifestate in general de ignoranti) ne cam trag inapoi. nu, nu te fac pe tine ignorant, pentru ca nu te cunosc.
si mai faci o chestie care ma deranjeaza foarte mult, si anume ca aperi defectele si neajunsurile tarii prin evocarea unor personalitati.
cafenele gasesti si prin alte tari, asa cum gasesti si prieteni. ce ai scris tu acolo mi se pare ca ai fi putut scrie si daca te-ai fi nascut in alta tara. in oricare alta tara.
daca te-am inteles gresit, imi pare rau.
(Raporteaza comentariu)
dacă s-ar fi născut în altă ţară, ar fi fost un altul
(Raporteaza comentariu)
corect
(Raporteaza comentariu)
aşa, first of all, mersi tuturor pt feedback
kus şi Cromleck, perfect adevărat, şi aş mai enumera şi alte lucruri care ne trag înapoi, însă nu asta era ideea. nu fac pe lupul moralist, şi eu am declarat de multe ori că trăiesc într-o ţară de căcat, însă vreau să privim puţin şi ‘the big picture’, cum s-ar zice. ok, zicem că n-avem spitale, n-avem justiţie, n-avem de nici unele, dar dacă privim la mai bine de jumătate din restul lumii, ăia nu le au nici cât noi… parcă nu mai e chiar aşa de rău, nu? asta ar fi prima idee.
ideea principală însă au sintetizat-o foarte fain miclowan şi Hippogryph - eu m-am născut în ţara asta ca rezultat al hazardului, iar suma experienţelor pe care le-am avut aici m-au făcut pe mine ceea ce sunt azi. e aiurea astfel să dau cu piatra în ceva ce, practic, mă defineşte. cafenele şi prieteni şi orice găsesc oriunde altundeva, adevărat, dar e vorba de experienţele personale care m-au făcut ceea ce sunt
la fel cu evocarea de personalităţi, nu apăr nici un defect, pur şi simplu exemplific trăiri subiective.
mulţumesc încă o dată că aţi lăsat un semn pe-aici.
(Raporteaza comentariu)