Categorii [???]
Nu-i reclamă, pură coincidenţă!
Când te-a durut ultima dată sufletul? Când te-a durut atât de tare încât ai fi dat orice să poţi să-l scoţi din loc şi să-l arunci, frumos, în punga sa, la gunoi? Când te-ai jurat ultima dată că n-o să-l mai faci să sufere? Când ţi-ai încălcat propria promisiune şi l-ai rănit parcă mai abitir decât ultima dată? Cine a fost cu pricina? De ce ai dat vina pe altcineva că ţi-a facut sufletul praf, când de fapt singurul fraier şi vinovat în ecuaţia asta eşti tu…
Ceva mă calcă pe nervi în relaţiile astea. Nevinovaţii, nătângii, naivii, tonţii, inofensivii şi victimele. Într-o relaţie, unu’ e bun şi altul e rău. Aşa e de când e lumea şi nici eu, nici măcar tu, n-o să poţi să schimbi asta. De ce întotdeauna unu’ suferă mai mult decât celalalt? Pentru că de aia-i zice victimă la celalalt. Este cel care se plimbă două-trei luni, un an, oricât e necesar să împrăştie zvonul că el e victima: “Am dat tot ce-am avut mai scump pentru X, am renunţat la tot pentru X, mi-aş fi pus viaţa gaj pentru X“. Dar te-a rugat cineva? aş întreba revoltată. Mi-e silă de văicăreală. De ce nu poate să accepte că asta e?! De ce nu-i spune celălalt în faţă care-i treaba cu despărţirea: “Da, dragul meu, nu mai vreau să fim împreună că o ai prea mică, nu mă mulţumeşte…” sau “Draga mea, asta e, ţi-am spus de la început că stai ca scândura în pat şi asta nu m-ajută”. DE CE NU? Sunt revoltată din cauza laşilor. Ar fi fost mult mai uşor pentru cei sinceri, ca mine, să fie sinceritatea primordială. Ce-ar fi să fim curajoşi şi nimeni să nu menajeze pe nimeni. Care-i diferenţa până la urmă între “nu e vina ta, eu m-am schimbat” -o explicaţie tembelă de-a dreptul şi “găsesc interesant să mă împrietenesc îndeaproape cu prietenul tău/prietena ta cel mai bun/cea mai bună”. Finalul oricum e acelaşi “sper să rămânem prieteni”.
Eu am spus de cele mai multe ori adevărul şi încă sunt vie… Nu vreau să-mi amintesc ce distractiv a fost! Mă amuzam copios spunând adevărul. Nimeni nu l-a luat drept adevăr, din păcate. Cum putea cineva să creadă că “geaca ta de piele este atât de jenantă şi îmbâcsită, că pe lângă faptul că pute şi arată groaznic, mă simt eu penibil când te văd pe tine cu ea. Cum să mai stau şi eu atârnată de braţul tău, când mă oripilează gândul vederii ei, darmite a-l atingerii. Îţi place atât de tare? Să te accept pe tine cu geaca ta cu tot??? Mi-ar fi atât de bine fără geaca ta dezgustătoare şi fără tine, purtător de geacă dezgustătoare…” Ce ziceţi, e greu? Nici în zi de astăzi omul nu a înţeles de ce ne-am despărţit, aud că mă suspectează că aveam pe altcineva, altfel de ce aş fi inventat motive?!
Dacă fiecare dintre noi s-ar hotărî de mâine să spună adevărul, cu siguranţă am intra în război, nu rece, clar nuclear. Dar nu vreau decât în relaţii să fim sinceri, să spunem adevărul. Dacă eu şi tu şi tu, chiar şi tu, am spune ce simţim, n-ar mai sta unii agăţaţi de timpul liber al prietenilor lor în încercarea de a le strârni compasiunea “ce crezi, X e vinovat, nu? Eu am făcut totul să fie bine?” Ai făcut pe dracu’, ai făcut pe prostul de la început până la final şi parcă nu te-ai prins (singur) că X flirta în draci cu sor-ta/frac-tu. Îţi zicea toată lumea, dar tu o dădeai în naivitate, acu’ zici că erai orb din dragoste. Erai pe… nah, ce-am pus atâta pasiune în postul ăsta?!
Am pierdut şi ideea centrală şi pe aia de început, pe final oricum sunt blanc. Dar zău că suferinţa asta în dragoste începe să devină o fiţă, care se văicăre mai tare, cine-i bau-bau, care e nesimţitul şi insensibilul (valabil şi pe feminin). E simplu, tot paragraful meu de început ar fi altfel structurat dacă am fi sinceri: “Te-am înşelat pentru că organele tale genitale par miniaturale” sau varianta masculină “Te-am înşelat că nici măcar acum în al ţ-şpelea ceas nu ai înţeles care-i treba cu ChupaChups”. Şi acum, imaginez o lume în care adevărul tronează, încep:
Când te-a durut ultima dată sufletul? Când te-a durut atât de tare încât ai fi dat orice să poţi să-l scoţi din loc şi să-l arunci, frumos, în punga sa, la gunoi? Când te-ai jurat ultima dată că n-o să-l mai faci să sufere? Înainte să spui adevărul, îţi spune Rebe. Acum nici nu mai ştii cum e să suferi, că esti eliberat. Rebecca susţine ADEVĂRUL!
Data publicarii : 08 Oct 07
Categorie articol : Etapa 3, Concurs 1
Popularity: 3% [?]
Blogul autorului : http://www.rebeccamohl.eu
Yahoo Messenger :
Profil personal : rebecca
[…] Votarea se face la http://bloggeri.ro/2007/10/08/nu-i-reclama-pura-coincidenta.html click pe ultima steluta. Multumesc […]
(Raporteaza comentariu)
Sunt un tip care “ma bat” cu adevarul de cativa ani! Spun oamenilor adevarul in fata! Toti ma blameaza, ma ocolesc si ma considera “un ciudat”!
Oamenilor nu le place sa auda adevarul! Le place sa auda pe post de adevar ceea ce le place lor!
Voi spune adevarul pana “in varful urechilor”
Si stii de ce?
De cand am ales “calea adevarului” (sa fii impecabil - in civilizatia tolteca) nu mai am “nici o jena”, dara-mite dureri, sufletesti.
(Raporteaza comentariu)
@rast: hai ca-i bine, suntem cel putin doi; incet, incet, facem clubul “cei ce sustin adevarul cu riscul de a parea ciudati”
Nu importa pana la urma daca altii nu intra in club, e important ca mi-am incheiat misiunea, cine spune adevarul sufera mai putin si se simte eliberat, asta intra la categoria “din secretele fericirii”, hihihi 
/
(Raporteaza comentariu)
[…] Votarea insa se face pe articolul postat ieri la: http://bloggeri.ro/2007/10/08/nu-i-reclama-pura-coincidenta.html pe ultima steluta. […]
(Raporteaza comentariu)