Categorii [???]
În drum spre Stufstock
Foto 1: Eu, în publicul de la Stufstock. Desigur, nu sunt cel din fată. Sursa: www.stufstock.com
“I’m losing my edge, but I was there”
Cum frumos zice James Murphy (LCD Soundsystem) în melodia care l-a făcut cunoscut şi l-a determinat să scoată un prim album: “I’m losing my edge, but I was there.”. Deci, aş putea spune că e opusul a ce cântau acum mulţi ani nişte şmecheraşi de cartier fără prea multă minte, adică: “Am fost acolo!”, în cazul acesta, am fost la Stufstock Greenfest ediţia a 5a, în anul de graţie 2007 .Cum îndată se împlinesc vreo 3 săptămâni de când s-a încheiat festivalul, cine a avut ceva de scris despre el a scris de mult timp, iar cine a avut de citit, a citit de mult timp, iar eu, fix după ce am ajuns acasă şi am dormit o zi (dacă veţi citit toate articolele veţi afla şi de ce am dormit atât), am fugit repede spre alte meleaguri şi nu am avut timp să-mi dau cu părerea despre acest festival.
Derulăm un pic înapoi caseta şi ajungem pe la sfârşitul lui iunie şi începutul lui august, când, pe lângă nişte întâmplări care nu mi-au picat deloc bine şi despre care am mai scris prin unele posturi, încercând să dezvălui o mică parte din fascinanta (şi, dacă ar fi să exagerez, tragica) mea viaţă personală cititorilor blogului, am hotărât că neapărat merg la Stufstock, alternativa fiind să rămân acasă şi să îmi plâng de milă. Am început astfel să bat mai multă lume la cap să mă însoţească, n-am primit niciun răspuns sigur, mai multă lume vrând să meargă, dar nimeni nu ştia sigur dacă poate. Aici au intervenit repede hotnews.ro şi port.ro, care au organizat nişte concursuri la care Florin a câştigat 4 bilete (deci a câştigat de două ori, sub nume diferite desigur), iar Eliza numai vreo două, ceea ce a încurajat formarea unui grup format din mine, Florin, Călin, Eliza, Roman, Irina şi Roxana.
“A trebuit chiar să trezesc o babă”
Mai derulăm un pic caseta şi eu intru în gară la Burdujeni, iar Roxana e în spatele meu şi vrea să mă sperie, dar eu îi văd reflexia în geam. Trec două ore şi suntem la Iaşi, unde îi aşteptăm pe restul mâncând o salată. Trenul pleacă, iar datorită noului şi avansatului sistem informatic al CFR-ului, noi avem bilete prin vreo trei vagoane, eu şi Roxana fiind practic în partea cealaltă de tren faţă de restul. Ne adunăm într-un compartiment liber, până ne dă cineva afara după vreo două ore, urmând apoi chinul ce se cheamă mersul într-un tren plin ochi, la un moment dat a trebuit chiar să trezesc o babă pentru a sta pe locul meu. Nu foarte frumos din partea mea, dar la 3 şi ceva noaptea nu era chiar plăcut să stau pe hol, chiar dacă acolo nu era plictiseală totală, reuşind să prind în direct şi un fel de bătaie între doi tipi cu pălărie şi cravată, la care nu am ştiut să la fac nodul şi nişte hip-hoperi sau manelişti sau ambele.
Foto 2: Aşa arăta Gara Burdujeni cu vreo 8 luni înainte să plec spre Vamă. O poză mai recentă nu am găsit. Sursa: telefonul meu.
Chior de somn, am ajuns în Mangalia, unde am cedat părerii generale a grupului şi nu am avut nici inspiraţia şi nici iniţiativa de a merge în Vama Veche pentru a ne căuta cazare, găsind loc în apartamentul unui individ numit Nebunu Dan, soţia lui fiind o gazdă primitoare şi discretă. Tot rupţi de somn, ne-am îndreptat către plajă şi, fiind amiază, nu am avut curajul să las soarele de amiază să mă ardă, având însă timp să mă întâlnesc cu nimeni altul decât sell-out-ul de Bjorker, care toată vara a pus muzică pe plajă la Mangalia, din partea Radio Delta RFI, asta în timp ce scrie pentru Sunete şi urmează să se mute la Radio Total. Atunci stătea toată ziua într-o baracă, lângă care se mai pişau ţiganii, după cum a ţinut să îmi arate, punea cam ce muzică vroia (am auzit “Do You Remember the First Time” de la Pulp şi m-am gândit că pe plaja aia muzica e sigur pusă de Bjorker), asta pe lângă vreo Nicola sau Voltaj şi mai organiza nişte concursuri în care dădea vin şi lubrifiant …de motor, neavând însă geniala idee de a mă declara câştigător din oficiu şi de a-mi da un bax de vin.
“Salvaţi Vama Veche! Nu mergeţi!”
După această lungă introducere şi înainte de a povesti ce am făcut prin Vamă, încerc a răspunde la întrebarea existenţiala: ce am căutat în Vamă? Răspunsul este simplu: nu am venit pentru mare, nu am venit să salvez absolut nimic, nu am venit să fiu liber sau să fiu trendinez, pur şi simplu am venit pentru muzică, mai ales pentru trupele de la Şoni. Cum au mai remarcat şi alţi oameni, în legătură cu salvatul, reclama la 7UP (sau Sprite?) de pe câteva microbuze care duceau spre Vamă era grăitoare: “Salvaţi Vama Veche! Nu mergeţi!” (sau ceva asemănător). Mă bucur că au fost şi bilete şi că nu a fost intrarea liberă ca să intre orice distrus (invariabil metalist sau punker, fără bani şi cu prea mult alcool), iar atmosfera, atât în Vamă cât şi la concerte mi-a plăcut.
Alte comentarii
Lasa un comentariu