Categorii [???]
Moartea Diavolului-Soare
Nimic nou în această lume vie, mai vie decât oricare alta. S-ar zice că i s-a împlinit de mult sorocul lui “a trecut prea mult timp, gata!”, moment pe care, din fericire, prea puţini îl prind. Şi totuşi, aici nu s-a încheiat nimic. Fiecare zi se desfăşoară după acelaşi ritual sec, măcinat de vremuri.
În zori, razele imensului soare roşu se scurg alene prin ceaţa otrăvitoare, gâdilând ţărâna cu promisiunea unei proaspete ispite. Nimic nu s-ar fi putut împotrivi tentaţiei unei vieţi reînnoite, dar acum materia rezonează mai greu, ca şi cum ar ofta din rărunchii ei de fier solid. Dar când discul sângeriu îşi profilează jumătatea superioară peste orizont, aburii se risipesc, dând la iveală efervescenţa lutului. Geme, sfârâie, dar se supune şoaptelor tot mai dulci ale astrului roşiatic.
E linişte când soarele pluteşte deasupra zării. Cine a ascultat însă cântecul stâncilor într-o seară senină de august poate simţi ecoul unui adagio maiestuos. E minunea fiecărei zile, mai banală ca oricând: viaţa animă din nou noroiul inert, care se plămădeşte de această dată într-un platou de licheni pictaţi în toate culorile. Soarele urcă fără zăbavă, iar noile fiinţe se scorojesc, încreţindu-se şi alungindu-se spre bolta de culoarea cărămidei. Acum poţi vedea vântul, unduind liniştit stepa multicoloră. În drumul său spre ora prânzului, soarele zâmbeşte: supuşii lui se înalţă spre el în ramuri viguroase, sau desprinzându-se cu aripi diafane, luate de vânt.
Totul surâde într-un mare carnaval al triumfului asupra nopţii. Diavolul-Soare tronează mulţumit în vârful boltei. Nu pentru mult timp, pentru că urmează inevitabilul declin, inevitabila deznădejde. Suliţele nimbului său zgârie furios firmamentul. Viaţa continuă să forfotească, indiferentă la dogoarea crescândă, dar veşmintele ei încep să-şi piardă culorile.
Arde. Blestemul său se aşterne, amuţind totul. Năucite, vieţuitoarele cenuşii se poticnesc, ascunzându-se în pădurile ofilite. În creieri le răsună insolaţia, anticipând un marş funebru.
Nebunia. Prin vinele tuturor fiinţelor curge aceeaşi apă, roşie ca cerul încins. Acum se varsă pe jos, într-o disperată orgie a neputinţei. Soarele continuă să alunece spre asfinţit. Un nou sentiment al grandorii: priveliştea e aceeaşi ca în fiecare zi, dar spectacolul creaţiei, pierzându-şi minţile odată cu el, îşi păstrează savoarea. Apune satisfăcut peste un terci amorf. Doi sori golaşi, stele ale amărăciunii, apar în locul său pe cer, mult prea îndepărtaţi ca să mai facă vreo diferenţă.
Aceeaşi zi normală, repetată de atâta amar de vreme, încât nu e de mirare că însăşi materia pervertită în fel şi chip era sătulă, atât cât îi permitea bruma de conştiinţă rămasă la sfârşit de zi. În ziua a paisprezecea a lunii Nisan, sub domnia Diavolului-Soare, s-au zămislit pentru prima dată oamenii. Mâinile lor verzi, galbene, albastre, arătau timid cu degetul despotul luminat. Uimirea lor nu a ţinut însă mai mult de un ceas, dată fiind natura lor veşnic schimbătoare. S-au întors la pământul lor. Dogoarea nu a întârziat să apară, încovoindu-le umerii, dar inimile lor s-au ţinut dârze, refuzându-i domnia. Atunci se petrecu lucrul cel mai tainic din câte se petrecuseră până atunci pe acea lume. Arşiţa se spulberă, iar oamenii decoloraţi au ridicat din nou privirile la astrul demonic, ce se mistuia violent, pierzându-şi tot mai mult strălucirea. Îşi înălţară mâinile victorioşi, salutându-i aura muribundă, de stea firavă şi obişnuită, ca oricare alta.
După un timp, doar vântul a mai putut fi auzit, şuierând indiferent în grădina cu statui de gheaţă.
Data publicarii : 07 Oct 07
Categorie articol : Etapa 3, Concurs 1
Popularity: 2% [?]
Blogul autorului : http://www.hippogryph.wordpress.com
Yahoo Messenger : horia_simu
Profil personal : Hippogryph
Varianta I: Eh, de cand visez la sfarsitul lumii…
Sigur ca as fi preferat unul exploziv, mai dramatic si mai adecvat pt. sute de scenarii de film, asta e, ice will do.
Varianta II: Cata poezie se ascunde in Apocalipsa! De-aia e Biblia un bestseller.
Varianta III: Esti dus rau, bey (sic), dute (sic) la doctor, ca ai ceva cu capu (sic)!
Varianta IV: Vezi ca e plin de copii pe-aici, s-ar putea sa-i sperii sau, mai rau, sa le dai idei.
Varianta V: Da-le naibii de variante, mie imi place si daca nu castigi un premiu inseamna ca juriul nu vede bine.
(Raporteaza comentariu)