Categorii [???]
Peisajul muzical romanesc
Muzica românească nu mai este deloc ceea ce a fost odată. Peisajul românesc nu mai reprezintă acelaşi lucru ca acum zeci de ani. În prezent, nu se mai pune atâta accent pe vocea unui cântăreţ, precum se făcea înainte. De aceea ştim bine care sunt criteriile pe baza cărora multe persoane se lansează în domeniul muzical. Nu ar trebui să ne mai mire faptul că vedem pe scenele muzicale destul de des fete ce nu au o voce tocmai plăcută, dar în schimb, arată foarte bine. Aparent, in secolul 21, look-ul solistului/trupei contează foarte mult. În principiu, este vorba de marketing. Cu cât arăţi mai bine, cu atât mai mult lumea îşi va aminti de tine. Acest lucru poate atrage după sine vânzări importante ale albumelor, ceea ce reprezintă bani, principalul motiv pentru care multe vedete româneşti s-au lansat pe piaţa muzicală. Desigur, este destul de greu ca noi, cei din faţa televizoarelor, să ştim toate dedesubturile.
Cu toţii ne-am dat seama că televizorul influenţează numeroşi oameni. Pe lângă asta, cele mai multe vedete din muzică apar foarte des pe micrul ecran, aşadar este foarte uşor ca un adolescent să-şi aleagă ca model un personaj din muzica românească. Toate astea practic obligă personalităţile din muzică să fie în ton cu moda. Aşa cum am spus mai sus, cu cât arăţi mai bine, cu atât omul îşi formează o părere mai bună despre tine. Atâta timp cât ai o imagine respectabilă şi ştii să vorbeşti, cu siguranţă vei avea fani numeroşi. Cu toate astea, de curând am văzut o emisiune în care o cântăreaţă “atacată” pentru faptul că nu este “la zi cu moda”, se apăra spunând că are şi facultate, are de alergat, şi că ea se bazează pe voce, nu neapărat şi pe modul în care arată. Acest Lucru care poate fi luat în considerare ca un defect, dar şi ca o calitate.
Pentru a asculta melodiile trupei preferate, în zilele de azi există diverse metode. Dacă eşti fan adevărat, probabil vei cumpăra albumul. O alternativă ar fi descărcarea acestuia de pe Internet, sau chiar ascultarea acestuia direct de pe site-ul producătorului. Ultima oară când eu am cumpărat un album a fost acum 5 ani.
De obicei, concertele reprezintă probe pentru anumiţi cântăreţi. Foarte des, dacă nu întotdeauna, îţi dai seama când cel care este pe scenă face playback sau nu. Senzaţia pe care o ai atunci când eşti pe scenă este diferită de cea simţită în studiourile muzicale. De aceea emoţiile sau faptul că dansezi îţi pot afecta în mod indirect vocea. Eu, personal, nu pot spune că sunt un împătimit al concertelor, dar cu toate astea, ultimul concert live pe care l-am văzut a fost în această vară, onorat de Cargo, trupă care, după părerea mea, este una din puţinele care cântă de regulă live, spre deosebire de marea majoritate a trupelor şi cântăreţilor din România. Uneori, playback-ul face ca oamenii să creadă că multe vedete au o voce perfectă, ceea ce este departe de adevăr.
Cu siguranţă mulţi dintre noi trebuie să aibă o trupă sau un cântăreţ român pe care îl ascultă cu plăcere, indiferent de genul de muzică preferat. Eu nu sunt un fan al muzicii comerciale, dar singurele trupe de muzică din România care merită respect sunt Phoenix şi Cargo. Este o părere strict personală.
În final, concluzia mea este că muzica românească se află în declin şi sper ca adevăratele valori muzicale să fie descoperite la timp.
Alte comentarii
Lasa un comentariu