Categorii [???]
Noaptea este ziua mea
De când mă ştiu, nu mi-a plăcut să dorm noaptea. Poate are vreo legătură cu faptul că m-am născut la 4 AM, poate nu, cert este că toate ideile bune [de orice fel, de la idei de articole, la planuri de viitor etc.] îmi vin în jurul acestei ore şi nici un somn nu e mai dulce decât cel de dimineaţă, când oraşul se trezeşte la viaţă.
Am încercat mereu să-mi găsesc joburi cu program flexibil, unde să nu fiu nevoită să fac act de prezenţă la ore indecente [cunoscute şi ca “ore porno”] ca 8 sau 9 dimineaţa. Într-o oarecare măsură, am reuşit, dar am avut şi locuri de muncă unde ajungeam cu ochii mici şi căscam toată ziua. Cafeaua nu ajută decât într-o mică măsură, în astfel de situaţii.
Nu-mi place să merg în cluburi de noapte; mai merg din când în când în câte-un bar, dar, deşi îi invidiez, într-un fel, pe cei care îşi pot consuma energia dansând o noapte întreagă pe muzica din cluburi, pentru mine, asta nu este o opţiune.
În municipiul Hunedoara, unde locuiesc eu, există doar două cluburi de noapte - Empire şi Inside, iar eu am fost o singură dată într-unul din ele, pentru a-l fotografia. În rest, nu ştiu care-i ora până la care sunt deschise barurile, dar ştiu că dragul nostru de Consiliu Local a hotărât să nu se vândă băuturi alcoolice după ora 22. N-am habar în ce măsură a redus această hotărâre infracţionalitatea, dar ştiu că e neplăcut să vrei să-ţi cumperi o bere vara, după ora 22, şi să nu poţi.
Pentru mine, viaţa de noapte ideală ar însemna magazine [supermarket-uri] deschise non-stop - astfel încât să-mi pot face cumpărăturile şi noaptea, dacă asta am chef să fac, baruri care să nu se închidă la ora 23, restaurante care să servească micul dejun la ora 18 ş.a.m.d.. Cu “profilul” ăsta cred că mă “încadrez” într-un oraş care nu doarme niciodată, aşa cum e New York-ul. Totuşi, eu încă mai sper că voi trăi să văd realizată conurbaţia Deva-Hunedoara-Simeria, de care tot vorbesc edilii noştri. Prin unirea celor trei oraşe şi transformarea lor într-unul singur, cred că am avea de câştigat şi noi, cei cărora nu ne place lumina zilei mai mult decât luminile oraşului noaptea şi care vrem să mergem la cumpărături la 2 AM.
Sintagma “viaţă de noapte” nu ar trebui să se refere sau să ne ducă cu gândul numai la cluburi de noapte sau discoteci; tinerilor din ziua de azi nu le place să se trezească la ora 8 şi să aibă un program de opt ore, de la 9 la 17 şi, dacă ar realiza asta, comercianţii ar prelungi programul magazinelor şi barurilor. Şi, zic eu, ar avea numai de câştigat. În Bucureşti se întâmplă asta doar de sărbători şi, mai nou, s-a deschis un supermarket cu program non-stop [ăsta e singurul lucru pentru care-i invidiez pe cei din Capitală].
P.S. Articolul este rescris, am pierdut prima variantă din cauză de net care a “picat”, aşa că dacă ideile par rupte dintr-un alt text şi lipite cu bandă adezivă, îmi pare rău, dar nu am fost în stare să le rearanjez mai mult de atât.
Data publicarii : 17 Nov 07
Categorie articol : Etapa 2, Concurs 2
Popularity: 8% [?]
Blogul autorului : http://www.denisuca.com
Yahoo Messenger : denisoi
Profil personal : Denisuca
21 Comentarii la “Noaptea este ziua mea”
Alte comentarii
- Groovey on Juriul concursului
- egedeniz on Pe ei! Pe tata lor!
- g on Iubiti-va
- g on Cine era?
- R3A on SAMSUNG 941MP
[…] se pot vota articolele înscrise în cea de-a doua etapă a concursului organizat de Bloggeri.ro. Articolul meu este aici. Vă rog să-l citiţi şi, dacă vă place, să-mi daţi un vot [click unde scrie “I LIKE […]
(Raporteaza comentariu)
“P.S. Articolul este rescris, am pierdut prima variantă din cauză de net care a “picat”, aşa că dacă ideile par rupte dintr-un alt text şi lipite cu bandă adezivă, îmi pare rău, dar nu am fost în stare să le rearanjez mai mult de atât.”
Când mă gândesc de câte ori păţeam şi eu aşa… Şi-mi părea rău şi nu mai găseam întocmai ce am scris…
Deci magazinele… Bani să fie, că nopţi sunt…
(Raporteaza comentariu)
Îmi place titlul, dar mă aşteptam, când am dat click la un alt gen de conţinut…
(Raporteaza comentariu)
Articolul iniţial era cu totul altfel, dar urăsc să rescriu un text pierdut şi dacă n-aş fi promis că particip la toate cele trei etape ale concursului, n-aş mai fi scris nimic.
(Raporteaza comentariu)
Dacă ţie nu-ţi place să dormi noaptea (de când te ştii) să înţelegem că în preşcolaritate, primară sau gimnaziu tu beleai ochii pe pereţi?! Acu’, mare fiind, ia în calcul că fetele de la bară lucrează doar noaptea. E un potenţial job… Şi rândul la dans e prin rotaţie, nu tre’ să-ţi placă neapărat să ţopăi, trebe doar să te învârţi pe bara aia lungă de 3-4 ori.
Articolul este un nonsens total; ar fi fost mai bine să nu scri nimic; justificarea asta că s-a şters, că draci, că laci, parcă eşti din filmul ăla cu ‘mi-a mâncat câinele tema’. Runda trecută aveai aere de vedetă, acu’ eşti umilă şi foloseşti o tactică penibilă de doi lei să impresionezi. Ar fi cea mai tare chestie să şi câştigi…
(Raporteaza comentariu)
De ce ai şters comentariul??? Iar o luăm de la capăt cu libertatea exprimării?
(Raporteaza comentariu)
Votat
(Raporteaza comentariu)
BloguVasile, l-am şters pentru că nu conţinea o părere despre articol, ci o jignire la adresa mea. Dacă vrei să câştigi oareşce pentru că ai cele mai multe comentarii, încearcă altundeva, aici nu ţine.
Libertatea ta de exprimare la adresa mea se opreşte acolo unde începi să mă jigneşti.
(Raporteaza comentariu)
Era chiar o părere pertinentă. Pleca de la conţinutul postului tău. Bun, mai încercăm o dată. Mie nu-mi place postul tău, mi se pare penibil şi fără prea mare legătură între afirmaţii. În plus, faci generalizări nejustificate ‘tinerilor din ziua de azi nu le place să se trezească la ora 8 şi să aibă un program de opt ore, de la 9 la 17′- de unde ştii tu asta? Ai vreo susţinere obiectivă?
Eu nu am nimic cu persoana ta, nu te cunosc, nu te citesc. Doar că nu-mi place postul tău.
Cât despre câstig… ‘grija popii de tămâie’ sau şi mai bine ‘hoţ de hoţ se teme’.
(Raporteaza comentariu)
Votat!
(Raporteaza comentariu)
eu am noroc cu supermarketul de langa mine care e deschis non-stop si imi pot procura mountain dew la orice ora cat despre omleta de la 5 dupa-amiaza, inca nu am gasit nici un fast-food care sa ma satisfaca
(Raporteaza comentariu)
“Eu nu am nimic cu persoana ta, nu te cunosc, nu te citesc. Doar că nu-mi place postul tău.”
Close tab. Close window. Te obligă cineva să-l citeşti? Ba mai mult, te obligă cineva să comentezi?
Nici mie nu-mi place blogul tău, dar nu fac atâta caz pentru că prefer să-mi “câştig” traficul altfel. Extraordinar, dom’le, cum se găsesc câte unii să comenteze doar ca să se afle-n treabă.
So, cum spuneam, nu-ţi place, ai comentat, mulţumesc pentru vizită, sper să nu ne mai vedem pe-aci.
(Raporteaza comentariu)
Da’ dacă nu ai laude în commenturi ţi-e tulburată vederea? Ştii ce, afirmaţiile astea gen ‘nu-ţi place, nu citi’ sunt penibile. Cum aş putea şti dacă îmi place sau nu, dacă nu citesc… Să comentez, am vrut eu… te deranjează?! E greu să accepţi că nu toată lumea te place, nu-i aşa?
(Raporteaza comentariu)
Da, Vasile, e de-a dreptul imposibil. O să mă duc să plâng în baie, vreo 10 minute, aşa, pentru că nu mă placi tu. Reformulez: ai citit, nu ţi-a plăcut, ai lăsat un comentariu jignitor la adresa mea, l-am şters, ai scris altul, ţi-am răspuns, te-am sfătuit să nu mai intri pe aci. Acum revii şi îmi spui că nu mă placi - deci din nou aprecieri la adresa mea. Te rog eu frumos, hai să nu acoperim şi etapa asta a concursului cu mizeriile cu care a fost acoperită precedenta. Îmi faci, te rog, favorul de a nu mai comenta aici? Ţi-am înţeles punctul de vedere, nu îţi plac, nu ţi-a plăcut ce am scris, gata. Bine?
(Raporteaza comentariu)
@BloguVasile -
Eu unul te-aş sfătui să nu te iei de domnişoara. Este prea sus faţă de tine şi trebuie să-ţi penetrezi bine neuronii cu ideea asta. Stai calm, nu va suporta vreodată criticile, este inexpugnabilă. Rezumă-te la a nu-i vota, şi lasă-ţi părerile pentru propriul blog. Măcar acolo eşti acasă la tine.
Numai bine, omule.
(Raporteaza comentariu)
Fara off topic va rog… pot sa banez foarte usor!
(Raporteaza comentariu)
sincer e foarte slab articolul, titlul m-a intrigat sa il citesc, cu atat am ramas, parca e o compunere de clasa a v-a, no offence, nici macar nu inteleg de ce a starnit atatea controverse. Sunt curios ce a spus badea vasile de ai ramas fara argument si ai folosit cenzura.
Offtopic: Budha esti teroare cu amenintarile astea trebuie sa recunosc ca mi-ai trezit o oarecare nostalgie, parca am fi prin 1998 pe mirc . Lumea stia atunci de proxy, darmite acum. Nici macar nu as avea nevoie de proxy la cele 15 retele wireless de la care am semnal aici.
(Raporteaza comentariu)
nu stiu, am senzatia ca am citit un amestec de constatari si doleante. am citit si texte sensibil mai bune. bafta cred.
(Raporteaza comentariu)
DeMaio, nu ai obosit? Serios acum… tu ai nevoie de tărăboi cum am eu nevoie de cafea, te ţine în priză, aşa-i?
(Raporteaza comentariu)
…doar o curiozitate: unde ai terminat liceul in Hd?
(Raporteaza comentariu)
…trebuia sa ma uit ce face concurenta..ai ceva voturi, recunosc.totusi, pe al meu nu`l ai.text lipsit de substanta, ca o prajitura fada.singurul articol popular pe care nu l`am votat.nothin` personal…
(Raporteaza comentariu)