Categorii [???]
La capătul celălalt
Să te distrezi? Să te simţi bine, să fie toată lumea a ta? Nu mă interesează în mod deosebit cum se distrează lumea… Ce folos dacă aşa-zisa distracţie e doar o euforie trecătoare, ce trece ca şi starea de beţie cu care e unită adeseori, când se distrează omul, iar apoi se trezeşte dimineaţa, fără să mai aibă nimic din extazul nopţii trecute, ci doar amintirea şi un gust amar, văzând că toată bucuria lui a trecut şi nu a mai rămas decât speranţa unei noi distracţii trecătoare.
O fi aceasta o distracţie concentrată? Să te bucuri, să fii vesel, să te simţi fericit doar la comandă? De la ora cutare la ora cutare, iar apoi gata? Ce te face să te simţi bine? Prietenii? Muzica? Băuturile?
Mă interesează acea distracţie, care e o stare permanentă, un fel de a trăi şi a fi. Când te bucuri de fiecare clipă, şi când eşti cu prietenii tăi, cu adevăraţii prieteni, şi când ei sunt absenţi şi îi păstrezi doar în sufletul tău, ba chiar şi când ei nu mai sunt, şi când asculţi muzică şi când asculţi doar acordurile sufletului tău, care îţi face viaţa o melodie, alungând orgoliile distonante.
Or spune unii că asta nu e distracţie. Pentru mine este… Ba chiar, mai mult, mi-e milă de cei cărora le este străină. Orice trece repede nu are nici o valoare, fie că vorba de distracţie sau de unele lucruri mult mai profunde. Or spune că distracţia asta e prin definiţie limitată şi trecătoare… Asta nu înseamnă că nu îmi pot considera viaţa mea, prin felul de a o trăi, o neîncetată distracţie, o nesfârşită euforie.
Nu cred că falsitatea sau prefăcătoria fac parte din firea distracţiei. Dacă nu e falsă, de ce se termină? Ştiu… Pentru că e distracţie… Dispar stimulii externi forţaţi, dispare şi ea… Atunci, nu e doar o iluzie? Vrei să te bucuri la comandă, ca să mai uiţi de nemulţumirile şi de grijile zilnice? Nu e un fel de automanipulare? Adică, oricât de rău mi-ar fi, mă duc să mă distrez, râd cu prietenii, ascult muzică, dansez, mai beau şi gata, mi-a trecut? Mi-a trecut pentru câteva ore sau pentru o noapte, iar apoi…tot ca înainte…
Nu vreau să despart în două distracţia propriu-zisă şi cea de care vorbesc. Vreau să spun doar că fără să o ai ca o stare a ta permanentă, nu poţi participa decât ca la o iluzie la întâlnirile vesele, “euforice”, cu prietenii.
Şi atunci? Unde mai au loc clipele de tristeţe, dacă te distrezi în fiecare clipă? Recunosc, nu termenul de distracţie acoperă întocmai sensul stării de care vorbeam, dar l-am folosit, pentru că are multe din atributele acesteia, într-o manieră desăvârşită. Şi te face aceasta să fii vesel, chiar şi atunci când eşti trist.
Am observat că noaptea şi iarna îi fac pe unii să se întoarcă mai mult în ei înşişi. Nu spun asta ca o adeptă a singurătăţii. Dar parcă excesul de decibeli al nopţilor, fie cele de rând, fie cele în care ne veselim zgomotos, crează o reacţie adversă, care să aducă un echilibru. Şi mă fac nopţile acestea să-mi doresc să mă întorc în mine, să-mi vorbesc, să mă ascult… Nu e un soi de egoism, pentru că acolo îi găsesc şi pe cei care îmi sunt şi mi-au fost întotdeauna aproape..
Data publicarii : 17 Nov 07
Categorie articol : Etapa 2, Concurs 2
Popularity: 4% [?]
Blogul autorului : http://www.andreeam.net/
Yahoo Messenger : dida2oo7
Profil personal : Dida
[…] Ca să nu credeţi că bat câmpii, haideţi să vă arate tata un citat de mare artă dintr-o domnişoară genială, dintr-un post cu care participă la concursul organizat de bloggeri. ro. Este doar un mic excerpt a ceea ce-mi susţine ideea de mai sus, cu blogosfera umplută de agramaţi şi vag alfabetizaţi. Şi da, am ales-o pe Dida, pentru că s-a supărat atunci când Petru i-a transmis că a scris un post infantil. De data asta, Dida s-a autodepăşit. Ia să vedem…ce avem noi aici? Păi, avem interesul legat de acea distracţie, “care e o stare permanentă, un fel de a trăi şi a fi”. Nu, vă rog, nu adăstaţi foarte mult la cretinismul respectiv, pentru că fraza următoare este şi mai tare. Asta după ce încercaţi să desfaceţi în idei inteligibile nebuniile înşirate acolo. Oricum, dacă aţi reuşit sau nu, am să vă rog să reţineţi faptul că formularea “şi când asculţi doar acordurile sufletului tău, care îţi va face viaţa o melodie” include un dezacord flagrant, uşor de detectat încă din clasa a IV-a. Între ce se execută dezacordul acesta? Între două faze ale concursului, normal. Bloggeri.ro, poate data viitoare este bine să căutaţi şi o sponsorizare din partea unei edituri care tipăreşte manuale de gramatică. Cu ideile oricum nu se mai poate face nimic. Noapte bună, Bucureşti. Aveţi şi link-ul aici, asta dacă nu cumva va ajunge să-şi schimbe inepţia. […]
(Raporteaza comentariu)
Eu nu văd dezacordul. Am citit foarte atent textul respectiv:.
Întrebarea e la ce se gândea autoarea că îţi face viaţa o melodie? Sunt două cuvinte acolo: “acordurile” şi “sufletul”. Din context reiese că despre suflet e vorba că îţi face viaţa o melodie, nu acordurile, care fac parte integrantă deja din melodie.
Poate mai expresiv era “care ţi-a făcut viaţa deja o melodie”, pentru că aşa ar fi înţeles toţi că despre suflet e vorba acolo, drept urmare a acestui fapt putând să asculţi acele acorduri…
Nu cred că ar fi sunat corect: “şi când asculţi doar acordurile sufletului tău, care îţi fac viaţa o melodie”. Ca sens mă refer, pentru că propoziţia subordonată atributivă “care îţi fac viaţa o melodie” determină substantivul “suflet” ,despre care suflet nu putem spune că “îţi vor face viaţa o melodie”, ale cărei acorduri le asculţi cu plăcere, pentru că omul are un singur suflet şi nu mai multe…
În concluzie, nu înţeleg la ce dezacord te referi. Nu se acordă cu “acordurile”? E normal… Citeşte textul şi vezi că după sens se acordă cu “sufletul”…
(Raporteaza comentariu)
“Ca să nu credeţi că bat câmpii, haideţi să vă arate tata un citat de mare artă dintr-o domnişoară genială, dintr-un post cu care participă la concursul organizat de bloggeri. ro.”
dE maio, după logica ta, domnişoara e dintr-un post?
Mă refer la logica cu care ai interpretat aşa-zisul dezacord. Dacă e să aplici şi la textul tău acelaşi raţionament, nu citatul e din post, ci domnişoara…
Te-am întrebat doar ca să-ţi vădesc ipocrizia. Am înţeles bine că “dintr-un post” nu determină substantivul “domnişoara”, ci substantivul “citat”. Asta pentru că spre deosebire de tine şi gândesc când citesc.
(Raporteaza comentariu)
# DeMaio Says:
November 20th, 2007 at 9:43 am
“Păi, Anonymous, din nefericire cu acordurile se acorda, nu de alta, dar de ele era vorba. So, poate ţie nu îţi sună bine, dar acordurile “îţi fac”, nu “îţi face”. Părerea mea.
PS - Formularea “acordurile sufletului” îţi spune ceva? Dar întrebarea “ale cui”? Ia vezi ce şi cum, poate îţi iese la socoteală. ”
De Maio, ce să-mi spună formularea ‘acordurile sufletului’? Substantivul ’sufletului’ determină substantivul ‘acordurile’, dar asta nu înseamnă că e neapărat necesar ca propoziţia ce urmează să determine tot substantivul ‘acordurile’.
Să-ţi dau un exemplu mai pe înţelesul tău:
“Mi-am amintit de cartea prietenei mele, pe care am lăsat-o acasă.”
Îmi poţi spune pe cine determină propoziţia “pe care am lăsat-o acasă”? Cum spuneai chiar tu, formularea “cartea prietenei mele” îţi spune ceva? Dar întrebarea “a cui”?
E clar că nu îmi poţi spune cu siguranţă pe cine determină. De ce? Pentru că are sens şi dacă determină “cartea” , şi dacă determină “prietenei”. Ca să poţi spune pe cine determină trebuie să înţelegi la ce m-am gândit, ori întrebându-mă, ori citind, cu atenţie, contextul.
Sensul acestei fraze se schimbă în funcţie de substantivul determinat.
Aşa este şi în textul cu pricina. Sunt două formulări, ambele corecte, dar fiecare cu alt sens:
1.”Asculţi doar acordurile sufletului tău, care îţi face viaţa o melodie, alungând orgoliile distonante.”
2.”Asculţi doar acordurile sufletului tău, care îţi fac viaţa o melodie, alungând orgoliile distonante.”
La 1, e vorba de faptul că sufletul, prin renunţarea la orgoliu, îţi face viaţa o melodie, acest fapt dându-ţi posibilitatea să asculţi acordurile acestei melodii/acestui suflet, acordurile acestea fiind o consecinţă(fac parte din melodia generată de sufletul curat).
La 2,e alt sens. “Acordurile sufletului” nu mai sunt aici efectul, ci cauza. Ele au drept efect alungarea orgoliilor.
Dacă aş fi spus, în locul frazei din primul exemplu,
“Mi-am amintit de cartea prietenului meu, pe care am lăsat-o acasă.”
atunci, din acord ne dăm seama de sensul frazei. Nu poţi spune că e greşit aşa şi că trebuia “Mi-am amintit de cartea prietenului meu, pe care l-am lăsat acasă.” Dacă eu m-am gândit la cartea lăsată acasă, tu te gândeşti că nu cartea, ci pe posesorul ei l-am lăsat acasă, dar nu mă poţi contrazice că nu e cum spun eu. Tot eu ştiu mai bine decât tine ce sau pe cine am lăsat acasă.
Să mă scuzi dacă e prea complicat pentru tine.
(Raporteaza comentariu)