Categorii [???]
Drumuri si vorbe
Culmea culmilor sa nu spun altfel… Cand fu de scris pe tema data, am aberat cu gratie pe tema respectiva. Acum cand am de scris liber, ce fac? Stau si ma gandesc. Off, de nu s-ar fi innegrit tavanul deasupra capului meu, nu mi-as face probleme. Dar acum ma gandesc ca trebuie sa zugravesc din nou.
Imi place cand imi fug degetele pe tastatura (a-ul s-a cam dus saracul, intre timp). Imi place cand ma gandesc la coincidente intamplatoare sau nu.
Din ce in ce mai mult tind sa cred ca toata viata noastra, indiferent de ceea ce facem, este deja trasata. Ca atunci cand nu trebuie sa se intample ceva, oricand de mult ne-am dori si am actiona pentru a realiza asa ceva, nu se intampla.
In schimb, atunci cand, pe hartile destinului, ajungi in punctul acela de cotitura, ai ochii larg deschisi, inima iti tremura de frica si totusi incepi sa mergi pe drumul acela intorcheat si plin de tufe si maracini, de multe ori dar, din fericire, nu intotdeauna, mai ai si poienitele in care esti lasata sa iti tragi rasuflarea pentru a porni mai departe pentru a-ti continua drumul. Atunci… in acele poienite ti se mai intampla ceva ce ti-ai dorit atunci demult, in alte timpuri. Catinel, ajungi sa iti dai seama ca oricate eforturi ai fi facut atunci sa realizezi ceva, daca ai fi reusit atunci, cu siguranta nu ai fi stiut sa apreciezi corect, sa acorzi locul cuvenit pentru ceea ce traiesti acum.
Si orice moment din viata ta isi are locul bine stabilit. Uneori ajungi mai repede. Alteori mai incet. Uneori crezi ca nu vei ajunge niciodata in acel loc bine stabilit din visele tale. Insa, ajungi sa iti dai seama ca, daca simti ca locul acela iti apartine, atunci vei ajunge. Nu mai devreme, nici mai tarziu. Ci atunci cand iti e scris. Atunci cand vei sti sa te bucuri cu tot ceea ce esti de acest loc al tau.
Si totusi sunt multi care nu mai ajung in locurile lor. Care renunta la ele si aleg drumul cel larg, cu trasee bine conturate. Mergand pe aceste drumuri, te-ai astepta sa ii vezi mai senini, mai luminosi. Vorba ceea, sunt drumuri strabatute de altii si altii inaintea lor. Sunt drumuri pe care, poate, au mers si parintii mei. De pe ulita mea intunecoasa si spinoasa ii vad. Si ma surprinde cand ii vad cenusii si din ce in ce mai incrancenati. Cand lupta este doar pentru a avea, nu pentru a sti, pentru a simti. Se uita cu mila la mine… pentru ca ma vad zdrelita in genunchi, zgariata pe fata, plina de glod. Si imi striga sa fac si eu ca ei. Sa las glodul meu si sa vin pe asfaltul lor. Sa imi indoi si eu spatele in fata celor care le permit sa mearga pe acest drum. Sa uit ca exista un loc numai al meu, ca astea sunt utopii. Fantezie sau nu, sunt mai puternica pe drumul meu. Ei nu stiu ca am urmat acel drum al lor pentru o vreme. Ca am mers pe el, fiind in rand cu ei. Ce nu stiu ei, este ca drumul acela m-a obosit peste masura. Iar atunci cand m-am oprit la marginea lui, sa imi trag rasuflarea, mi-am zarit cararea marcata din cand in cand cu flori de magnolii sau de iasomie. Si ca atunci cand am zarit-o cu ochii si cu sufletul, am simtit cum prind putere. Am simtit ca locul meu e pe aceasta carare si nu pe alta. Cu greu m-am decis sa merg pe ea. Am ocolit-o de cateva ori. Am evitat-o. Pana cand mi-am dat seama ca oricat de mult m-as incapatana sa raman pe drumul cel mare, locul meu nu este acolo. Locul meu este pe aceea carare micuta, ce apare ori de cate ori ma opresc. In drumul meu mai vazusem calatori opriti pe marginea drumului care fugeau cu ochii prin desisuri. Nu stiam ce vad acolo. Pe unii i-am vazut cum se smulg si urmeaza, chinuiti drumul cel mare si aglomerat. Pe cativa i-am vazut cum intra in padure. Uneori cararile ni se intersecteaza si ne recunoastem dupa lumina din ochi, dupa zambetul cald.
Cat despre cei ce si-au refuzat cararea…. acum sunt multumiti - unii. Ei cred ca au totul. Si stiu ca, pentru ei, va veni si momentul acela in care isi vor da seama ca, de fapt, nu au nimic. Sau ca acel tot pe care se iluzioneaza ca il au este, de fapt, nimicul. Golul. Mai sunt si altii care sufera pentru ca le lipseste un ceva anume care sa le dea bucuria drumului, care sa ii faca sa aiba acea lumina aparte a linistii, a multumirii ca esti pe calea cea buna. Din pacate, pentru multi, cand isi dau seama ca nu sunt pe cararea lor, ca nu acest drum trebuiau sa il urmeze, cararea s-a sters, s-a infundat sau pur si simplu, dezamagita de repetatele refuzuri, a rugat padurea sa o acopere. Si uite asa drumul cel mare este incadrat de o padure din ce in ce mai deasa, cu din ce in mai putine carari. Iar drumul este plin de mai multa incrancenare si rautate, de invidii si barfe, de reguli si trasee bine marcate si mai gol de zambete, de sinceritate, de frumusete naturala si de seninatate.
Se pare ca totusi am reusit sa scriu si de data asta. De place sau de nu, de lasa de gandit sau doar de starneste zambete ironice si pline de compatimire, tot ceea ce am scris este partea din mine pe care am dorit sa o las la vedere. Este locsorul in care imi primesc cu drag musafiri. Unii musafiri apreciaza primirea, altii se simt stingheri pentru ca simt ca nu au cum sa faca parte din aceasta lume a gandurilor mele. Si unii si altii sunt bine primiti cata vreme nu incearca sa imi redecoreze casa dupa gustul lor, cata vreme nu incearca sa intre in celelalte locuri ale casei mele. Pentru ca, atunci cand am lasat astfel de interventii, a durat prea mult dupa aceea sa imi refac locurile dragi. Atunci cand am facut, la randul meu vizite similare, am cautat sa nu intru in restul casei gazdelor. Poate, tocmai pentru ca mi-am dat seama ca as fi facut si altora exact ceea ce mi s-a facut si mie.
Data publicarii : 07 Oct 07
Categorie articol : Etapa 3, Concurs 1
Popularity: 1% [?]
Blogul autorului : http://nongrata.weblog.ro
Yahoo Messenger :
Profil personal : personanongrata
Alte comentarii
Lasa un comentariu