Categorii [???]
Teoremă: “Dacă ai viaţă, n-ai blog”
Argument pro: „Blogul înseamnă viaţă.”
Blogul e o formă modernă vechiului „jurnal”. Scris de oameni de când lumea. Diferenţe fundamentale ar fi că 1) blogul e public de la bun început, şi ca atare 2) reacţiile vin imediat, după fiecare însemnare. Asta îl transformă într-un instrument de comunicare foarte eficient pentru captarea energiilor nerefulate în viaţa reală. Se potriveşte mănuşă – comunicarea e iniţial unilaterală, dând autorului control absolut, dar este urmată de reacţii, de feed-back – mai mult, sau mai bun decât autorul, probabil, obţine în viaţa reală. „Mai bun” putând însemna, după caz, mai multe impresii, de la mai multe persoane, sau de la persoane mai potrivite cu aspiratiile autorului. Pentru ei, blogul devine astfel mai bun ca viaţa, sau chiar viaţa însăşi.
Oamenii care îşi satisfac nevoile de comunicare în viaţa reală nu au blog. O categorie reprezentativă sunt oamenii „de succes”, sau care fac o meserie care îi pasionează. Lucruri care îi încarcă suficient cu energie pentru a nu mai avea nevoie de nimic altceva.
Cunosc oameni cu un talent excepţional la scris, care nu au bloguri. Nu au nevoie. Argumentul „nu au timp” nu e relevant – mulţi din cei ce scriu bloguri, de fapt, nu au timp. Ar putea, sau ar trebui, să facă altceva cu viaţa lor în acest timp petrecut „pe blog”. Oamenii cu talent la scris care nu au blog, au viaţă.
Argument contra: „Blogul NU înseamnă viaţă.”
Blogul e doar parţial o formă modernă a vechiului „jurnal”. Scris de oameni de când lumea. Inclusiv, sau mai ales, de oameni „de succes”, cu vieţi pline, care voiau să împărtăşească din experienţele lor. Nevoia de a împărtăşi înseamnă, şi în cazul lor, nevoia de mai mulţi ascultători decât au avut în viaţa reală. Dar motivele pentru care nu au avut ascultători, atunci ca şi acum, pot fi de altă natură decât faptul că „nu au avut viaţă”. De natură logistic-geografică, de exemplu. Dacă simţi nevoia să-ţi împărtăşeşti gândurile cu cineva anume (părinţii, de exemplu), dar acel (acei) cineva anume sunt departe şi interacţiunea directă greu de realizat, jurnalul e o formă eficientă de a captura gânduri care se vor împărtăşite, dar care ar fi dispărut în uitare până la următoarea întâlnire. Avantajul tehnologiei de azi e că împărtăşirea se face instantaneu, şi eficient „logistic”, mai eficient chiar decât telefonul, de exemplu, mai ales dacă e vorba de mai multe persoane. Blogul e un instrument ideal, mai ales pentru cei plecaţi de acasă, de a-şi ţine cât de cât aproape familia şi prietenii. Şi de asta ai nevoie, chiar dacă ai cea mai plină de evenimente „viaţă” acolo unde eşti.
Dar blogul nu mai e „doar vechiul jurnal”, ci un întreg exerciţiu social. Pentru cei cu talent la scris, e instrumentul ideal de a-şi testa posibilităţile şi de a-şi îmbunătăţi stilul. Pentru oameni cu diverse ocupaţii / hobbyuri, e un mod comod de a-şi extinde universul respectivei pasiuni. Pentru ei, blogul nu e viaţa, ci doar un instrument util care serveşte unor scopuri bine stabilite.
Concluzie: „Depinde de om”.
Pentru unii, blogul este un fel de a doua viaţă, unde nevoia de atenţie este mai bine satisfăcută decât în viaţa reală. Pentru alţii, blogul este un instrument util de comunicare în condiţii de constrângeri logistice, sau un mod de a-şi testa talentul sau extinde experienţele în arii de interes, cu influenţa restrânsă la acele zone.
Post-scriptum: Interesant devine când cele două categorii se suprapun…
Data publicarii : 23 Sep 07
Categorie articol : Etapa 1, Concurs 1
Popularity: 16% [?]
Blogul autorului : http://explorish.weblog.ro
Yahoo Messenger :
Profil personal : explorish
nu e rau, dar ai fi putut sa fii mai transant/a. prea vrei sa impaci si capra si varza. (4 stelute)
(Raporteaza comentariu)
mersi.
pai, da, incepusem convins de primul argument… cand mi-a venit in minte al doilea. si-apoi, nu mi-a venit sa mint…
(Raporteaza comentariu)
Super titlul, continutul lasa de dorit, totusi, votul meu pentru “titlu”
(Raporteaza comentariu)
asa e . si asta se intampla cand te iei prea mult in serios. si la momentul nepotrivit. e o invatatura de minte buna…
(Raporteaza comentariu)