Categorii [???]
Efectul blog-ului în viaţă unui om
Fiecare dintre noi are nişte gânduri, nişte idei. Are un sistem de valori după care se conduce în viaţa de zi cu zi. Să fim serioşi, nimeni nu le poate şti pe toate. Oricui îi poate scăpa fel de fel de lucruri sau evenimente, din sfera lui de interese. Timpul devine, parcă, din ce în ce mai scurt.
Fiind preocupat de un anumit lucru al vieţii cotidiene, îl percepi din punctul tău de vedere, din perspectiva experienţei tale personale, având de multe ori, riscul de a pierde din vedere anumite aspecte sau valenţe.
Doar gândind la astfel de lucruri, ai impresia că totul este aşa cum trebuie, că nu-ţi lipseşte nimic. Dar dacă scrii, încercând să aşterni pe hârtie sau pe tastatură, ideile personale, aşa cum le vezi tu; încercând să formulezi în propoziţii şi fraze coerente, gândurile tale, ele capătă noi valenţe. Începi să desluşeşti noi aspecte ale lucrurilor despre care scrii, despre care încerci să le formulezi în fraze inteligibile şi pentru alţii.
Având posibilitatea de a întreţine un blog, beneficiind de avansul tehnologic din zilele începutului de mileniu III - în care editarea unor pagini web este la îndemâna oricui vrea şi este dispus să depună un efort minim de învăţare - oricine poate să facă un exerciţiu de finisare a valorilor proprii.
Aceste valori, care decurg dintr-o educaţie specifică fiecăruia dintre noi, şi mai apoi dintr-o experienţă personală particulară, sunt supuse unor păreri subiective, specifice fiecăruia. Din acest punct de vedere, posibilitatea unui blog de a accepta comentarii, este de ne-înlocuit. Poţi astfel cunoaşte, diverse persoane, cu aceleaşi preocupări, dar având o educaţie şi mod de a percepe lucrurile, deferite de cele ale tale. Spunându-şi părerea, ei nu fac decât să te ajute să-ţi rafinezi sistemul propriu de gândire, adăugându-i noi aspecte, care ţie, din diverse motive, au reuşit să-ţi scape.
Societatea zilelor noastre cunoaşte un ritm din ce în ce mai trepidant, în care stresul a devenit duşmanul numărul 1 al oricărei persoane implicate într-o viaţă mondenă. Un blog, oferă marii majorităţi a oamenilor, posibilitatea de a se descărca, într-o oarecare măsură, de o parte din stresul acumulat oră de oră, în activităţile curente. Privit ca o modalitate de a urla, precum câinele la lună, acest aspect al unui blog, nu îi dă acestuia un aspect prea comercial, dar poate fi uneori deosebit de important pentru persoana care-l întreţine. Poate fi o modalitate de descărcare psihică a unor tensiuni acumulate într-o perioadă mare de timp, şi care nu pot fi descătuşate, din profunzimile fiinţei proprii, prin alte mijloace. Din acest punct de vedere, blogul poate fi un psiho-terapeut aproape gratis, şi fără stat la cozi.
Sunt cazuri şi când o persoană poate acumula, în cursul vieţii, o anumită experienţă, oarecum particulară, într-un anumit domeniu. O astfel de persoană poate fi îndemnată, de un imbold interior, de a împărtăşi experienţa şi cu alţi oameni, fără nici un motiv prestabilit. Pur şi simplu: vrea să spună. Nu contează ce trafic are, şi nici cît de acord sunt cei ce citesc cele scrise. Atâta vreme cât cenzura nu şi-a găsit job în publicaţiile pe Internet, se poate scrie orice şi oricând, filtru fiindu-ţi doar conştiinţa şi bunul tău simţ.
Alte comentarii
Lasa un comentariu