Categorii [???]
Motorola F3, video-review
Dintotdeuna au existat persoane pentru care functia de baza e cea mai importanta. Pot spune ca si eu ma numar printre acestia, pentru mine contand ca un gadget sa-si faca treaba de baza foarte bine. Adica un telefon sa aiba o baterie puternica, sunetul sa fie clar si sa aiba semnal. Daca s-ar putea sa mai aiba si functii multimedia, precum Mp3, radio, OS sau camera foto, ar fi mai bine. Cu greu poti sa gasesti un astfel de terminal, asa ca, in majoritatea cazurilor, ai nevoie de doua sau chiar mai multe telefoane, daca vrei sa vorbesti mult, dar sa te si destinzi, ascultand muzica, facand fotografii si clipuri sau jucand cele mai noi aparitii pentru mobile. Pentru ca aveam un Sony Ericsson W810i care-si facea destul de bine treaba de player multimedia, aveam nevoie si de un telefon simplu, pe care sa-l folosesc doar pentru convorbiri si mesaje.
Asa ca am ales Motorola F3, datorita pretului, dar si designului. M-a surprins faptul ca e cel mai ieftin telefon de pe piata, prima impresie fiind excelenta, datorita ecranului enorm si al carcasei subtiri. Am crezut ca-i mult mai dotat decat in realitate… L-am primit, am desfacut ambalajul si-n cutie am descoperit telefonul, bateria si incarcatorul. L-am aprins si telefonul a capatat glas… Da, acest telefon vorbeste cu utilizatorul, o voce masculina, cu un ton neutru indicandu-ti functiile principale. “Tastati 1, 2 sau 3 pentru alegerea limbii”, iti spune telefonul, la prima pornire, dupa care iti porunceste: “Introduceti ora”. In stand-by, telefonul indica ora exacta, cu cifre albe pe fond negru, pentru a consuma cat mai putina energie. Semnalul si indicatorul pentru nivelul de incarcare al bateriei au doua mini-ecrane separate, in partea de sus a display-ului principal.
Daca apesi pe butonul situat in stanga sus, meniul telefonului se dezvaluie aproape instantaneu. Nu se poate vorbi decat cu greu despre un meniu, deoarece Motorola F3 nu are decat functiile de baza ale unui telefon mobil si anume: scrierea mesajelor text, citirea mesajelor primite, istoricul apelurilor, tonurile de apel, setarea alarmei, a orei si datei. Daca doresti acces la functii ceva mai avansate, trebuie sa introduci codurile pe care le poti gasi in brosura care vine in cutia telefonului. Mai precis, trebuie sa introduci codul care corespunde functiei dorite si apoi sa apesi tasta de apelare. In acest mod poti devia apeluri pe alt numar de telefon, seta sunetul tastelor sau poti dezactiva ajutorul vocal.
Display-ul, impresionant datorita marimii, este asemanator unui ecran de calculator de buzunar. Moto F3 are un ecran alfanumeric, inferior calitativ celorlalte terminale de pe piata. Pictogramele sunt prestabilite, din acest motiv putand aparea confuzii. De exemplu D nu poate fi afisat, datorita asemanarii cu O si 0, ci doar d. Intre S si 5 diferentele sunt atat de mici, incat cel mai des sunt confundate. De asemenea, in loc de diez, apare litera H. Ecranul insa este foarte lizibil in lumina solara, superior chiar unui telefon cu ecran color de tip LCD. Totusi punctul forte al acestui tip de ecran este consumul redus de energie, ceea ce conduce la cresterea timpului de stand-by.
Bateria rezista in jur de 4-5 ore in convorbire si 6-7 zile in stand-by.
Punctul forte al acestui terminal nu e insa nici durata in stand-by, nici designul, ci claritatea convorbirii. Difuzorul este foarte puternic, existand de asemenea optiunea de loudspeaker. Este telefonul cu cel mai bun sunet in timpul convorbirii pe care l-am avut, cel putin pana acum. Semnalul e de asemenea excelent deoarece, in locatii unde alte telefoane mai scumpe nu au aproape deloc semnal, convorbirile efectuate de pe telefonul Motorola F3 sunt destul de clare si fara intreruperi.
Cele 7 melodii polifonice preinstalate sunt destul de puternice pentru a fi auzite intr-o statie de tramvai sau pe o strada aglomerata.
In concluzie, Motorola F3 e o alegere excelenta pentru pretul la care este oferit, daca-ti doresti un telefon pe care sa-l folosesti doar pentru convorbiri si mesaje.
Iata un video-review al acestui telefon, impreuna cu niste poze exemplificatoare. Pentru ca o poza face cat o mie de cuvinte iar un film cat o mie de poze…
Data publicarii : 13 Dec 07
Categorie articol : Review Shopit
Popularity: 1% [?]
Blogul autorului : http://blogatu.blogspot.com/
Yahoo Messenger : [email protected]
Profil personal : blogatu
Un comentariu la “Motorola F3, video-review”
Alte comentarii
- anca on O zi mai normala din viata unui om ...
- vlad on Premiul 5 - Camera Web Genius Eye 311Q
- Cris on Introspectie
- Lexis on Regulament si desfasurare concurs
- DeMaio on Pe ei! Pe tata lor!
Am scris un review al telefonului Motorola F3, in cadrul categoriei sponsorizate ShopIT, pentru concursul bloggeri.ro[…]
(Raporteaza comentariu)