Categorii [???]
Ea…Iluzia cunoasterii
Ea… Din nou merge pe strada si citeste. Fantezia ei dintotdeauna a fost sa fie vazuta pe strada cum citeste, sa se intoarca lumea si sa o considere, nu desteapta, dar interesanta, superioara cumva. Prima data cand a facut asta era foarte mica, si nu reusea sa se concentreze, nu era atenta la drum si de multe ori ajungea acasa murdara de noroi, uda sau chiar lovita. Dar cu timpul a reusit, priveste cu coada ochiului uneori si daca stie bine drumul stie cand sa ridice capul.
Astazi in schimb nu si-a propus sa faca asta. Azi vroia pur si simplu sa mearga, sa observe copacii din jurul ei, sa critice hainele oamenilor, sa se mai uite inca odata la cladirea aceea imensa de pe partea cealalta a soselei care inca de pe vremea cand era mica avea geamurile sparte… Uneori se gandea cat de nervosi trebuie sa fi fost acei oameni care au vandalizat-o si cat de mult trebuie sa te relaxeze sa spargi ceva… sa arunci ceva, sa simti ca distrugi. Asta gandea mai ales cand era nervoasa… si cand simtea ca soarele nu straluceste pentru ea in perioada respectiva. Astazi vroia sa vada cum s-au mai schimbat frunezele. Acum o saptamana erau roscate si cu o saptamana inainte erau verzi… sau o parte din ele erau asa, nici nu mai tine minte. Oricum, vroia sa vada…dar, neamintindu-si, a pornit spre casa, citind…nu ar fi dat 2 bani pe cartea asta…o vedea mereu in biblioteca, avea un nume intradevar interesant. Dar nu auzise niciodata de ea. Acum cateva zile insa a auzit numele aiurea si s-a gandit ca nu are ce sa-i strice, poate e chiar interesanta…Chiar este… De cand a luat- o in mana, nu s-a mai dezlipit de ea. Abia asteapta sa devoreze urmatoarea pagina si urmatoarea, si sa afle cat mai multe, sa inghita efectiv literele, sa le simta cum se stocheaza acolo in memoria proprie. A invatat mai demult de la cineva ca singurul lucru pe care nu ti-l poate fura nimeni este cunoasterea. Acela a fost momentul in care s-a hotarat sa nu mai piarda nicio clipa. Pana si dormitul uneori i se parea o pierdere totala de timp…Simtea ca acel intuneric o tinea de la lumina, de la lumina care o facea sa vada, sa citeasca, sa cunoasca…Astazi… cum mergea pe strada, citind, vedea ca niciodata, in stanga si in dreapta mii de frunze, neridicate, azvarlite de vant din copaci. Era cu adevarat pitoresc, dar nu putea, nu putea sa ridice ochii, pierdea randul, ideea, concentratia. A mers asa tot timpul, cu dorinta de a avea poate 2 randuri de ochi, sau de a putea sa filmeze totul si sa se uite dupa. Pana la urma a terminat capitolul, a simtit ca e in siguranta, a ridicat timida ochii… Si a vazut, era groaznic…Strada ei era raschetata cu totul. Locul unde vazuse frunzele trecuse demult… Acum ce vedea era uratenie, copaci taiati si asfalt decojit. Multe utilaje pe care le tot ocolea ea cu meticulozitate zilele trecute, acum le vedea in fata ochilor. Si zgomotul, era aurzitor, parca pamantul urla, parca incerca sa scape de oameni, incerca sa strige la ei, sa le spuna sa-l lase in pace…Ingrozita, a ridicat cartea, a deschis-o, a scos semnul de carte si l-a asezat cu finete la cateva pagini mai incolo si a inceput sa citeasca din nou. Strada nu mai conta, zgomotul nu se mai auzea… Era totul perfect…
Data publicarii : 28 Nov 07
Categorie articol : Etapa 3, Concurs 2
Popularity: 2% [?]
Blogul autorului : http://puzderiedefluturi.blogspot.com/
Yahoo Messenger : ralucatza
Profil personal : Redbutterfly
Alte comentarii
Lasa un comentariu