Pagini

Categorii [???]

Categorii sponsori [???]

Noaptea era tânără…

“- Grandfather, tell me a story…
- A story? All right, go and get me the story book.
- No, not one of those, a real story!
- A real story?
- Yeah, tell me about when you were a boy…”

Ei, bine, dragi copii, va trebui să vă iau cu mine într-o călătorie lungă în timp. Pe când unii dintre voi încă mai săreau şotronul şi alţii îşi puneau întrebări existenţiale de tipul “unde mi-a ascuns mami tastatura?”, într-o toamnă târzie cu parfum de concerte bune (Ce parfum e ăla, bunicule? - Eh, fum de ţigară, alcooluri fine, efervescenţa ideilor… şi nu mă mai întrerupe!), mă aflam, aşadar, în Art Jazz Club şi se întâmplase să fie - o, stele norocoase! - ziua lui Mircea Tiberian (unul dintre cei mai buni pianişti de jazz pe care i-am văzut vreodată). Pe scenă urcase Garbis Dedeian, aşa că mă pregăteam deja pentru o noapte astrală, dar cum aş fi putut să prevăd ce avea să urmeze? După ce i-a urat “la mulţi ani” prietenului său, cu vocea sa joasă şi profundă, uşor nazală, Garbis i-a rugat pe tinerii săi elevi, Cătălin Milea şi Alex Simu, să i se alăture. Nu-i cunoşteam, ştiam însă cum arată un saxofon şi, numărând cu atenţie, am observat că erau trei asemenea instrumente pe scenă. Trei saxofonişti!

…Au început să cânte, deşi nu ştiu dacă ăsta este cuvântul potrivit, căci saxofoanele vorbeau, da, vorbeau, îşi puneau întrebări şi răspundeau, alcătuind un dialog formidabil într-o limbă necunoscută mie, o limbă uitată, pe care doar paharul de Martini din faţa mea părea să o înţeleagă. Am sorbit deci cu încredere şi frânturi de idei au început să ajungă până la mine… “şi dacă…? poate… prea târziu”. Sclipiri neaşteptate, asociaţii tulburătoare, gânduri evanescente, fulgere luminând somnul etern al conştiinţei. Cu fiecare frază muzicală părea că mă apropii de o înţelegere finală a lumii, eram în pragul unei revelaţii care începuse deja să schimbe contururi şi percepţii. Între degetele mele, ţigara fumega uitată. Pentru o fracţiune de secundă am devenit conştient de absenţa discuţiilor obişnuite din club, însoţite de râsete zgomotoase ale idioţilor veniţi la concert doar ca să-l bruieze. Apoi gândul mi s-a şters din minte sub avalanşa de senzaţii şi sentimente născute din muzică. Generos, maestrul îi lăsase acum pe băieţi singuri, intervenind rar pentru a interpreta împreună cu ei tema, fără a-şi părăsi locul la masă şi paharul cu vodcă. Cele două saxofoane îşi şopteau cuvinte tandre, întrerupte de interjecţii şi sunete nearticulate… Şi m-am întors la haosul din mine. Abia formate, gândurile se metamorfozau fără încetare, alunecau unele în altele, formând un continuum imposibil de stăpânit. În mod straniu, ideile păreau să vină din afara mea, în vârtejuri mai presus de înţelegerea raţională. Mă străduiam în răstimpuri să mă concentrez asupra interpreţilor, deşi eram conştient că performanţa lor se datora aceleiaşi vrăji care mă stăpânea şi pe mine. Vlad Popescu se dezlănţuise la baterie şi contrabasul lui Vlaicu Golcea marca sacadat ritmul acestei orgii a sunetelor. Iniţiere prin muzică… mi-a trecut prin minte şi gândurile au tăcut deodată. Am început să aplaud, la fel ca toţi ceilalţi din jurul meu.

“- Well, that was all. Did you like it?
- Yeah, it was great.
- Oh, I’m glad.
- Grandfather, who were those men?”

Articol scris de : Hippogryph
Data publicarii : 17 Nov 07
Categorie articol : Etapa 2, Concurs 2
Popularity: 4% [?]
Blogul autorului : http://www.hippogryph.wordpress.com
Yahoo Messenger : horia_simu
Profil personal : Hippogryph