Categorii [???]
Să dai cu blogu-n oameni şi să faci şi damage
Încurcate sunt căile blogului.
Pe bune, să zicem că sunt plin de idei, că îmi vine să comentez tot ce văd, că n-am stare, am aşa o febră în degete, să zicem că simt nevoia să vorbesc, să URLU atunci când ceva nu-mi convine, sau dimpotrivă, să mai fac şi pe altcineva părtaş la o chestie foarte mişto, poate că uneori am o stare de spirit pe care pur şi simplu vreau s-o împărtăşesc cuiva, o alăturare mai interesantă de cuvinte, sau poate că fără cuvinte, dincolo de cuvinte, poate o melodie ori poate o poză ori poate naiba ştie ce mi-o mai trăsni mie prin creier, emisferă dreaptă şi emisferă stângă laolaltă, cortex cerebral, neuroni cu axoni cu teacă de mielină şi teacă Schwann şi încă o teacă pe care n-o mai ţin minte acum. Şi atunci fac şi eu ce am văzut la aproapele meu, cont pe Blogger sau pe Wordpress sau pe alta din ţâşpe miile alea de platforme de blogging, îmi aleg un nickname, îmi fac botezul cu biţi şi pixeli şi devin la rândul meu un Homo sapiens bloguensis, următorul pas în evoluţia umană, omul care şi-a transces condiţia de fiinţă de carne, reinventându-se într-un nou trup care nu transpiră, nu sângerează, nu moare.
Însă existenţa mea în eterul informaţional, virtuala mea nemurire, dacă e s-o luăm aşa, înălţarea mea la pixeli, sunt posibile numai şi numai într-un singur caz - dacă sunt citit. Dacă există şi alţi ochi însetaţi care se adapă de la fântâna mea de biţi. Altfel, toate bătăile mele de aripi sunt inutile, toate eforturile mele de a mă înălţa sunt în van, toate tastaturile pe care le-am schimbat de-a lungul vremii, fie de uzură fie de prea multe căni de cafea vărsate peste ele, au fost degeaba. Şi atunci cum să fac, ce măsuri să iau pentru a capta atenţia publicului, obişnuit de bună seamă să privească la cei câţiva titani ai blogging-ului care se ştiu cu Page Rank-ul cât Casa Poporului? Ce acrobaţii să execut, de câte ori să mă dau peste cap pentru a atrage lumea către mine? Pentru a-i convinge pe oameni de valabilitatea cuvântului meu şi de intensitatea trăirii mele?
Aş putea începe prin a fi copil, preferabil mai mic de 14, hai să zicem 15 ani. Asta singură nu ar fi mare chestie, însă dacă mai adaug şi faptul că trăiesc într-o zonă neagră a planetei, o zonă de conflicte sângeroase al căror sfârşit nu se prea întrevede, să zicem Irak, se schimbă automat datele problemei. Milioane de oameni vor poposi pe pagina mea, încurajându-mă, părându-le rău pentru copilăria mea pierdută, cu inimile îngheţându-le atunci când trec mai mult de două zile fără să postez nimic. Şi, desigur, dând link-ul la toţi prietenii. Ah, era vorba despre promovarea unui blog în România? Păi ce, aveţi senzaţia că România o duce mult mai bine? Blogul unui copil care trebuie să facă zilnic 20 de kilometri pe jos peste dealuri şi prin pădurea cu mistreţi pentru a se duce la şcoală ar fi teribil de interesant, în special în lunile de iarnă; asta dacă ar avea acces la Internet, desigur, dar în condiţiile în care nu există nici măcar un amărât de microbuz care să-l ducă la şcoală, Internetul rămâne cu siguranţă la stadiul de noţiune abstractă.
De bună seamă că dacă vorbim de România, aş putea la fel de bine să fiu Gigi Becali sau Nicolae Guţă, iar singura mea grijă ar fi să fac update cât de cât constant, fiindcă de promovare precis se vor ocupa televiziunile cărora oricum le cumpăr spaţiul de emisie. Sau, pur şi simplu, numele meu va face toată chestia. “Băăă, şi-a deschis [insert celebrity name here] blog!” Uite, Chivu deja a reuşit.
În altă ordine de idei, dacă sunt un anonim notoriu, m-aş putea lua la harţă cu unul din ăia Mari, nici nu trebuie să am un motiv anume, altul în afară de ferma convingere că trebuie să mă promovez cu orice preţ. Uite, aş putea, de exemplu, să fur conţinut de la el pentru ca mai apoi să-l acuz pe el că a furat de la mine – o prostioară d-asta, un tertip ca să atrag atenţia. Metoda dă roade garantat, cel pe care-l am în vizor precis îşi va irosi o parte din energie pe mine, cititorii lui foarte numeroşi vor auzi de toată povestea şi desigur, cum telenovelele atrag, vor fi curioşi – iar atunci va fi punct pentru mine, căci, după cum se ştie, nu există publicitate negativă.
Bineînţeles, asta dacă excludem clasicul “scriu cât pot de bine şi atât, oamenii or să ajungă singuri la mine şi or să mă recomande mai departe”. Neah, nu mulţi mai joacă aşa, asta presupune răbdare şi multă inspiraţie, iar efectele sunt cel mult pe termen foarte lung. Unele din cele mai faine bloguri peste care am dat nu erau vizitate mai deloc, which is really a shame. Ceea ce mă face să mă gândesc că…
…ar mai exista posibilitatea să fiu pe fază şi să câştig un concurs de genul ăsta. Dar atunci nici că ar mai conta câtă lume mă citeşte sau nu, pentru că eu oricum voi avea aparat foto Canon de 7.1 megapixeli.
Data publicarii : 03 Nov 07
Categorie articol : Etapa 1, Concurs 2
Popularity: 3% [?]
Blogul autorului : http://kozminovici.nimic.org
Yahoo Messenger :
Profil personal : Prajitorul din Oz
Henle..asa se numea teaca
… acum chiar ma intreb ce viziune au despre viata acei copii mai putin norocosi…
Interesanta abordare
(Raporteaza comentariu)
pai prajitorule, cred si eu ca blogurile alea faine (de care zici in final) au ramas necunoscute daca au avut bafta doar de cititori ca tine
…
da si tu macar un link, doua, nu?
(Raporteaza comentariu)
@femeia simpla - hey, nu-i cinstit! de-aia am un blogroll
@green dream - aaasa, mersi, fi-r-ar ea sa fie de memorie pacatoasa
(Raporteaza comentariu)