Categorii [???]
Urăsc blogosfera românească şi toţi maimuţoii care sălăşuiesc aici!
Nu, nu urăsc pe nimeni. Ura mi se pare, cu mici excepţii, un sentiment fără sens şi mult prea complicat pentru gustul meu.
Dar titlul de mai sus a atras atenţia. E genul de titlu pe care cineva îl vede şi se uită în post-ul care urmează. Pură curiozitate. Trebuie să afle cine, pe cine, de ce. E o plăcere vinovată a individului uman să vrea să ştie cine e în conflict, care sunt acuzele, până unde se va merge.
E genul de titlu care creează tabere, defineşte zone de conflict şi pregăteşte argumente dure de o parte şi de cealaltă. E genul de tilul care declanşează reflexul de a face o trimitere şi de a comenta şi tu cine pe cine urăşte, de ce, de când, până când, cu ce şanse de a se ajunge la lupte sângeroase. Apar postări care reacţionează la zicerea iniţială, apar reacţii de la cei atacaţi, de la cei care vor să arbitreze disputa, de la spectori angajaţi. Apare şansa de a amplifica totul, de a lansa noi acuze, de a te apăra de acuzele lansate asupra ta, de a îţi dovedi superioritatea.
Conflictul, conflictul dur cu mici şanse de aplanare şi mari dorinţe de amplificare, e cea mai sigură cale de a obţine rapid notorietate în blogosfera din România. Da, ai putea să scrii lucruri interesante, deştepte, scurte, la obiect, documentate, cu nerv şi opinie şi să creşti încet. Ai putea să atragi comentarii, să comentezi la rândul tău, să îţi creezi o identitate, să găseşti o reţea de bloguri care să te accepte, să participi la întâlniri cu alţi bloggeri în lumea reală . Dar nu e mult mai uşor şi rapid să injuri pe cineva?
Probabil cel mai uşor e să ai ceva de împarţit cu un blogger cunoscut, să zicem Zoso, care are şi tentaţia, cel mai adesea îndreptăţită, de a răspunde cu aceiaşi monedă. Cu cât mai multă răutate, reală sau imaginară, cu atât mai bine. E aproape la fel de bine dacă înjuri/ataci/ponegreşti/faci baie de porci o persoană publică foarte cunoscută, gen Traian Băsescu sau Andreea Marin. Se vor găsi mereu atât cei dornici să te susţină cât şi cei dornici să te injure. Conflictul e gata, notoritatea e garantată. Te ştie lumea, te adaugă în blogroll, poate te menţionează chiar şi mass-media clasică, de altfel sensibilă şi ea la relatările despre conflict.
O tactică cu şanse de success semnificativ reduse e asaltul asupra unui idei. Conflictul presupune o personalizare, nevoia unui chip, iar disputele pe idei sunt prea “intelectuale”, adică reci şi lipsite de pasiunea pe care o generează un şut în fund, pentru a fi cu adevărat interesante pentru blogosferă.
Ajută şi dacă ai o oarecare notoritatea anterioară, dacă ai fost sau eşti ziarist, vedetă, fotbalist, commentator sau ministru. Dacă ai fost controversat sau încă eşti e chiar mai bine. Câteva procese sau ameninţări nu sunt deloc de lepădat. Câteva pete albe în biografie sau câteva pete negre în dosare care există sau ar putea să existe sunt aproape nepereţuite. Toate ajută la generarea de conflict, la iniţierea de dispute. Toate generează notorietate.
Singura problemă e întreţinerea ei. Dacă lucrurile nu mai sunt interesante, dacă acuzele nu mai sunt spectaculoase, notoritatea născută din ură, din conflict, din injurie se disipează treptat. Publicul vrea întotdeauna mai mult. Dacă nu poţi să oferi ceva proaspăt cei mai noi şi mai întărâtaţi îţi vor lua locul. Dar nu trebuie uitat că oricând se poate stârni un nou conflict, poate să apară un nou duşman.
În concluzie: e mizerabilă blogosfera asta românească şi o să vă distrug pe toţi pe rand!
Alte comentarii
Lasa un comentariu