Pagini

Categorii [???]

Categorii sponsori [???]

“Peisajul” muzical românesc

În mod normal, prima reacţie când vine vorba de peisajul “muzical” românesc e una de uşor dezgust sau de dezinteres, intervenind invariabil poveşti cu radio-uri conformiste, cu producători ahtiaţi după câştig, compozitori copy-paste şi frustraţi din underground. Ar trebui să scriu despre asta, deşi e doar o realitate parţială şi e ceea ce se vede la suprafaţă, situaţia fiind însă una mai bună. Deoarece am să scriu despre muzică, nu am să spun nimic despre manele, pe care le consider un univers paralel şi un subiect care trebuie tratat mai mult ca fenomen social decât ca gen muzical. Nu am să scriu nici despre jazz, blues sau folk sau orice alte genuri în care există un public restrâns, dar educat şi fidel şi în care există destui artişti care îşi fac bine treaba.

În conturarea a ceea ce, într-o frumoasă limbă de lemn, e denumit “peisajul muzical românesc”, un rol foarte important îl au, din păcate, media convenţională şi casele de discuri, care împing constant trupe şi “artişti” de sezon care se bazează aproape exclusiv pe imagine şi pe compoziţiile ambalate frumos şi care nu spun aproape nimic a diferiţilor “guru” ai industriei, dintre care se detaşează cel mai mare rău care i s-a întâmplat muzicii româneşti nemanelice, adică Marius Moga. Aş fi alarmist şi rău intenţionat dacă aş spune că în afară e frumos şi la noi e nasol sau că în afară nu se întâmplă asta, în sensul că tot un număr mic de compozitori fac piese care sună cam la fel pentru majoritatea artiştilor cunoscuţi, dar, spre deosebire de noi, există un număr mare de alternative.

Pentru fiecare MTV e un MTV2, în timp ce la noi singurele locuri în care poţi să asculţi altceva sau în care poţi să mai asculţi ceva de calitate sunt cluburile, iar aproape singura modalitate de a găsi ceva interesant e internetul. Încercaţi să vă uitaţi o după amiezi la rând la un post tv de muzică sau să ascultaţi un radio dintr-o reţea naţională. Pe lângă faptul că aţi ascultat cam aceleaşi piese, câteva repetate până la saturaţie, nu o să auziţi nimic alternativ (fie rock, electronic, hip-hop sau folk) şi, Doamne fereşte, scuipaţi în sân, aproape nimic rock din mileniul ăsta şi nimic mai abraziv sau mai dur, ci doar acelaşi gen de muzică, acum la modă, dar peste câţiva ani ascultat doar de nostalgici.

Despre casele de discuri care promovează “artistele” care vând muzică folosindu-şi sânii sau alte părţi ale corpului şi care, sunt sigur, scot mult mai mult profit decât o trupă care are ceva de zis şi ştie să cânte, nu are sens să scriu. Nici despre cei maxim 15 de “artişti” şi 4 compozitori care umplu cam 90% din ce e românesc la tv sau la radio. Merită însă să scriu despre cluburi, despre formaţii care nu au albume scoase, dar reuşesc să adune multă lume la concerte, despre cei ce încearcă să aducă ceva nou sau măcar să ţină pasul cu ce se întâmplă în muzică.

Cum pentru cei ce pun sau mixează muzică şi din când în când mai “compun” vreo melodie nu prea am mare respect ca muzicieni şi cum ce e hip-hop nu mă interesează, iar despre ce e pop sau dance am scris mai sus, am să vorbesc un pic despre rock. Pe la începutul anilor ‘90 s-a dat liber la metal şi la chestii grele şi a fost aşa o fericire să ne inspirăm din anii ‘80, încât am descoperit grunge-ul sau punk-ul de abia pe la mijlocul anilor ‘90, brit-ul prin 2000 şi indie-ul prin 2005-2006. Însă în ultimii ani au apărut destule formaţii bune, aliniate la rock-ul de afară, chiar dacă unele încă încearcă să se mai scuture de influenţe şi chiar dacă, din lista de mai jos, maxim două au album.

Îi numesc, într-o ordine aleatorie, pe The Amsterdams, Hotel Fetish, Mauser, The Mood, The Mushroom Story, văduvaBOB, Vive la Noise, Jokerman, Guillotines, The Pixels, Boeuf, Tep Zepi şi încă vreo două care îmi scapă, ca fiind formaţiile capabile să construiască viitoarea scenă rock alternativă de la noi şi să aibă suficient public pentru ca să nu intre într-o frustrare atât de specifică underground-ului românesc. Nu vă obosiţi să le căutaţi pe la tv sau radio, în schimb căutaţi pe un blog, pe MySpace sau mergeţi la un concert. Casele de discuri nu înţeleg că există un numeros public de rock sau de alternativ şi fac întotdeauna totul după reţetă, cu aşa înverşunare încât nici în mainstream nu au prea apărut nume noi în ultimul timp.

Muzica românească demnă de luat în seamă nu se mai vede la tv, nu se prea aude la radio, nu se poate cumpăra, nu se vede la festivalurile berii, ci în cluburi înecate de fum şi pline de tineri, iar peisajul muzical românesc este fix ca acest articol: nu spune prea multe lucruri şi e fără vreo direcţie clară, are câteva încercări şi idei bune înecate în prea multe clişee, îşi propune mult, dar reuşeşte mai puţin.

Articol scris de : Andrei
Data publicarii : 01 Oct 07
Categorie articol : Etapa 2, Concurs 1
Popularity: 2% [?]
Blogul autorului : http://www.catharticmedia.ro
Yahoo Messenger : catharticmedia
Profil personal : Andrei