Categorii [???]
Casele de discuri - rău cât de necesar? Cu o aplicaţie în metalul mioritic
Dacă în ceea ce priveşte muzica cultă, jazzul şi world music artiştii noştri sunt mai apreciaţi pe afară decât în ţară, cei dintre noi care se ocupă cu muzici mai moderne ca pop, dance, rock, metal sau rap crează şi cântă, cu mici excepţii, doar pentru publicul autohton. Cei cunoscuţi pe afară trăiesc acolo de mulţi ani (Michael Cretzu (Enigma), Mircea Eftemie(Mnemic) etc.) sau a dat din întâmplare norocul peste ei (O-Zone). Totuşi, în ultimii ani unele trupe dance au reuşit să cânte şi să vândă şi prin străinătate, spre deosebire de rockeri, care, în afara micilor succese de după revoluţie (Cargo - album imprimat în Franţa, Holograf - album scos în Italia) când pe la noi nu mai interesau pe nimeni, iar pe-afară erau nişte ciudăţenii care împrumutau din capitalul de simpatie pro-românească declanşat de evenimentele din decembrie ‘89, pot raporta doar unele realizări izolate (Direcţia 5 - albume în Benelux, Iris - apariţie la MTV). Dacă din rockul românesc clasic sau alternativ, o duc bine din ce încasează în diverse moduri pentru prestaţiile artistice doar câteva trupe, iar altele se chinuiesc să supravieţuiască privind muzica doar ca pe o pasiune, trupele de metal de pe la noi sunt cam toate, folosind un termen fotbalistic, amatoare. Adică membrii lor trăiesc din alte activităţi, iar formaţiei îi dedică din timpul liber. Acesta e împărţit la rândul lui între familie, muzică şi alte ocupaţii şi hobbyuri, aşa că multe dintre trupele amatoare de rock şi metal nu supravieţuiesc prea multă vreme, concertează, când au ocazia, doar în week-enduri, iar când apucă să debuteze discografic o fac deseori prin intermediul ep-urilor (albume cu 3-6 piese), destul de rar urmate, după mult timp, de alte albume. Chiar şi în asemenea condiţii grele câteva trupe de metal de pe la noi au reuşit să semneze cu case de discuri importante din străinătate (Magica - Divenia Records & AFM Records, Negură Bunget - Code666 Records & Lupus Lounge, Tiarra - Omvina Records), deci e ceva de capul lor.
Pentru industria muzicală casele de discuri erau până de curând un rău necesar şi încă sunt, deşi apariţia posibilităţii valorificării muzicii proprii prin intermediul internetului le-a redus influenţa. Dacă trei dintre trupele metal româneşti au semnat contracte cu astfel de firme care le asigură o distribuţie cel puţin europeană pentru CD-uri şi produsele anexe (tricouri,…) şi contribuie la costurile înregistrărilor şi la organizarea concertelor, formaţiile care n-au reuşit încă s-o facă se descurcă mult mai greu, chiar când îşi înregistrează albumele prin resurse proprii. Casele de discuri mioritice majore nu prea acceptă nici trupe rock, ce să mai vorbim de metal? Doar Altar, Implant pentru Refuz şi Luna Amară, considerate de mulţi ascultători mai mult rock sau hardcore decât metal, au scos recent albume la case de discuri majore, restul primind, în cazul în care li s-a răspuns, doar refuzuri. Iar dacă remarcăm că şi trupe rock de succes ca Holograf, Phoenix sau Viţa de Vie preferă mai nou să-şi scoată CD-urile pe cont propriu ne dăm seama ce şanse au trupele noastre de metal să fie băgate-n seamă şi să beneficieze de un tratament corect din partea discarilor autohtoni, rămânându-şi fidele şi neurmând linia dată de Voltaj, pe al căror prim album, azi cam renegat, se poate asculta un heavy-metal destul de bunicel.
Cu labelurile majore ne-am lămurit cum stă treaba, dar dacă tot există muzică metal pe la noi şi are şi ascultători, de ce nu apar şi case de discuri dedicate? E o întrebare care tot apare, însă răspunsurile care i se dau sunt doar parţiale sau temporare. Au fost încercări, câteva case de discuri au dat faliment, altele continuă să existe, dar nu mai produc, au apărut altele, însă suntem departe de a avea un sistem coerent. Cam aşa era situaţia cu tot rockul prin anii ‘90, când Cargo sau Timpuri noi, de exemplu, trupe cu mare succes la public, au scos albume cum au putut, la case de discuri care au dispărut rapid. În metalul românesc au investit semnificativ două case de producţie, Bestial Records din Timişoara şi Promusic Productions din Cluj-Napoca, însă vânzările slabe şi alţi factori le-au cam blocat elanul, în ultimii ani ambele renunţând la a mai edita albume, cu 1-2 excepţii. A fost şi vina lor pentru că la început au scos şi albume mai slabe, şi a unor trupe care au dat dovezi de neseriozitate, dar şi a publicului care prefera să copieze în loc să cumpere sau să asculte muzica autohtonă doar la concerte, cert e că acum este foarte greu pentru o formaţie metal să-şi scoată album. Pentru că nu prea are unde, celelalte case de discuri underground existente fiind fie foarte specializate pe un anumit gen fie lipsite de mijloace financiare. Site-ul metalfan.ro şi-a deschis şi o casă de discuri, dar deocamdată sunt la început, aşa că singura variantă prin care o trupă metal şi-ar putea scoate azi album rămâne prin înfiinţarea unei case de discuri proprii, variantă adoptată de formaţii ca L.O.S.T., Stone Fixion, Implant pentru Refuz, C.A.S.H. sau prin vinderea ilegală CD-urilor prin intermediul internetului sau la concerte, fără a le înregistra oficial. Sau să se trimită sute de demo-uri pe-afară în speranţa unui contract salvator. Dacă Magica sau Tiarra au reuşit-o înainte de a avea mari realizări sau un nume consolidat printre metaliştii autohtoni, de ce n-o reuşesc trupe unanim apreciate precum PsychoSymphony sau Taine? Altă întrebare la care mi-aş dori să am un răspuns.
Data publicarii : 01 Oct 07
Categorie articol : Etapa 2, Concurs 1
Popularity: 4% [?]
Blogul autorului : http://iq666.wordpress.com
Yahoo Messenger :
Profil personal : iQ666
Foarte bun articol. 5 stele. Om care stie ce e muzica.
(Raporteaza comentariu)
Continut bun (de acord cu multe lucruri spuse de tine + iti impartasesc revolta), dar stil greoi. 3*.
(Raporteaza comentariu)
va multumesc pt. aprecieri
(Raporteaza comentariu)