Pagini

Categorii [???]

Categorii sponsori [???]

E cineva la usa

Intre cei patru pereti reci pe care ii cunosc mai bine ca pe orice altceva, intre cele cateva carti vechi si prafuite, citite si recitite, eu si gandurile mele, complotam impotriva tuturor. Doream sa fim ascultati, doream afirmare, insa nimeni nu era acolo pentru noi.

Am asteptat mult timp ca ceva sa se intample. Insa de fiecare data nimic nu se intampla. Nimeni nu venea sa ne acorde atentie. Stiam ca in curand, daca nimic nu avea sa se schimbe, o sa cadem prada nebuniei, insa inca aveam speranta. Speranta, ca va exista cineva si pentru noi.

Intr-o zi de toamna, o zi ploioasa si rece, intre cei patru pereti in care eu faceam acelasi lucru ca intotdeauna, nimic, a venit la mine. El a venit la mine. Cineva era acolo pentru mine. Insa inainte sa spun ceva, acel cineva m-a luat de guler si m-a ridicat in picioare. Nu am simtit teama sau frica, toate simturile imi ziceau ca pot avea incredere in el. Si am avut incredere.

Cel ce m-a ridicat a zis: “E timpul!”. “Timpul pentru ce?” ma intrebam. “Ce am facut?” Insa privirea din ochii lui m-a facut sa nu zic nimic, totul ramanand intre mine si gandurile mele. El a pornit spre usa, a deschis-o si mi-a facut semn cu mana sa il urmez. L-am urmat fara nici o ezitare.

Ca intr-un vis prost, usa deschisa de acel cineva, ducea spre lumina. O lumina bolnava care ma indemna sa ma intorc inapoi, insa am continuat sa merg pana cand el s-a oprit si aruncandu-mi o privire rece a inceput sa imi vorbeasca:

“ Timpul pentru tine a venit. Ai vrut sa fii ascultat acum ai posibilitatea sa te afirmi. Totul este al tau, insa totul iti va fi luat inapoi atunci cand vei incerca sa fii altcineva. Atunci cand vei incepe sa te minti singur.” Si a intins mana spre cativa oameni care stateau impreuna. Erau oameni care zambeau, imbracati in haine viu colorate. Discutau aprins despre ceva. Ochii celui care m-a adus aici s-au fixat din nou asupra mea, iar buzele lui au inceput din nou sa se miste: ” Dute! Dute acolo sau intoarcete inapoi in temnita celor patru pereti. Ai de facut o alegere aici si acum. Ce ai sa alegi? “

Hainele lor, gesturile lor imi spuneau ca nu am ce cauta acolo. Un complex blonav de inferioritate imi controla fiecare gest, fiecare msuchi. “E nu am ce cauta acolo! Eu nu sunt ca acei oameni!”, sunt argumentele care imi explodau intre urechi, argumentele de a ma intoarce inapoi.

Insa ceva s-a intamplat. Ceva sau cineva nu m-a lasat sa ma intorc, ci dimpotriva m-a impins sa merg spre acei oameni. “Dar nu voi fi acceptat niciodata! Vor rade de mine!” Cu astfel de ganduri incercam degeaba sa imi demonstrez ca singura solutie este o retragere rapida acum cat nu am nimic de pierdut. Insa am inceput sa merg spre hainele colorate si rasetele stapanilor lor, impotriva tuturor argumentelor mele de doi bani. Si am mers pana cand am fost destul de aproape incat sa pot intelege ce se discuta. Am stat si am ascultat mult timp. Cat timp exact nu stiu, fiindca niciodata nu am fost prieten cu timpul. El ma considera un nimic, atunci si eu il consider la fel. Nu imi pasa de timp.

Am vazut ca oameni noi veneau si plecau. Cei mai multi la fel ca mine, doar stau si ascultau. Nimanui nu ii pasa de prezenta mea. Ma simteam chiar binevenit de indata ce nimeni nu avea nimic impotriva mea. Am stat si am ascultat multi oameni care au vorbit despre foarte multe, pana cand a inceput sa se discute despre ceva ce ma interesa si pe mine si aveam chiar ceva de spus. Prima data am ezitat. Nu eram inca sigur ca aveam ce cauta acolo. Insa am fost impins sa imi spun parerea atunci cand a aparut cineva de nicaieri, s-a bagat in discutie si din doua cuvinte a inlaturat pe majoritatea. Atunci am inteles cu adevarat puterea cuvantului. Am prins curaj si m-am bagat si eu in discutie. Nimic special nu s-a intamplat, ceea ce m-a motivat sa raman acolo. Dupa ceva timp de discutii neimportante mi-am adus aminte ca l-am lasat sa astepe pe cel care m-a adus aici. Mi-am intors privirea, iar el era inca acolo. Statea in aceeasi pozitie de parca fusesem plecat de doar doua minute. M-am intors spre el cu speranta ca avea sa imi spuna mai mult. Si sperantele mele s-au implinit: “ Eu sunt cel care iti ofera posibilitatea de a zice ce ai de zis, si toti sa te auda. Eu sunt cel care va da putere cuvintelor tale. Ceea ce vei face cu aceasta putere este alegerea ta. Daca vrei sa distrugi sau sa construiesti sta numai si numai la decizia ta. De la tine nu vreau nimic altceva in schimb decat timpul tau. Inceputul va fi greu, insa exista oameni si locuri de unde poti incepe.” Si a aplecat capul.

“ Acum ca ai auzit ce am avut de spus, intoarcete intre peretii tai, dar nu uita ca acum poti sa te intorci oricand aici.” Si a disparut. Am crezut ca m-am trezit din vis, insa tricourile viu colorate erau inca in spatele meu, parca ma asteptau. M-am intors cu privirea spre ei. Acum am observat ca nu era numai un singur grup de oameni care stateau si discutau, erau o multime de astfel de grupuri. Unele aveau mai multi oameni, altele mai putini. M-a pus pe ganduri: “Oare pot avea si eu grupul meu?” I-am urmarit cat de mult am putut si am inteles ca atunci cand exista multi oameni care se implica, exista si foarte multi care asculta. Am observat ca la anumite grupuri se discuta despre ceva nume, la altele despre orice.

Vroiam sa invat cum pot sa am si eu grupul meu, dar m-am trezit.

Era doar un vis, dar stai … e cineva la usa .

Articol scris de : Mih4i
Data publicarii : 23 Sep 07
Categorie articol : Etapa 1, Concurs 1
Popularity: 17% [?]
Blogul autorului : http://mih4i.wordpress.com
Yahoo Messenger : psysinner
Profil personal : Mih4i